- Administrația Trump dă în judecată Google pentru blocarea concurenței, acorduri de excludere cu dezvoltatorii și alte practici anticoncurențiale
- Google: „Oamenii folosesc Google pentru că aleg, nu pentru că sunt obligați”
- Google a primit deja amenzi de miliarde de dolari din partea autorităților europene pe aceleași motive
Administrația Trump a dat în judecată Google. Devine astfel cel mare caz de antitrust împotriva unei companii de tehnologie din ultimele două decenii, relatează CNN.
Departamentul de Justiție face acuzații cum că Google a blocat concurența, pentru a-și menține poziția fruntașă în căutările online și publicitate. Unsprezece state – Arkansas, Florida, Georgia, Indiana, Kentucky, Louisiana, Mississippi, Missouri, Montana, Carolina de Sud și Texas – s-au alăturat procesului.
Departamentul de Justiție susține că Google a acaparat aproximativ 80% din piața căutărilor prin încheierea de „acorduri de excludere” cu producătorii de dispozitive și dezvoltatorii de browsere, precum și alte practici anticoncurențiale.
Adjunctul procurorului general a avertizat că, în cazul în care Departamentul de Justiție nu depune o acțiune acum, „am putea pierde următorul val de inovație” și că „americanii ar putea să nu ajungă niciodată să vadă următorul Google”.
Într-un tweet de pe un cont oficial, Google a spus: „Procesul de astăzi al Departamentului de Justiție este profund defectuos. Oamenii folosesc Google pentru că aleg – nu pentru că sunt obligați sau pentru că nu găsesc alternative. Vom avea o declarație completă în această dimineață.”
Today’s lawsuit by the Department of Justice is deeply flawed. People use Google because they choose to – not because they’re forced to or because they can’t find alternatives. We will have a full statement this morning.— Google Public Policy (@googlepubpolicy) October 20, 2020
Cazul ar putea reprezenta un risc fără precedent pentru afacerea publicitară Google, care a adus venituri de 134,8 miliarde de dolari anul trecut, reprezentând 84% din activitatea totală a Google.
Chiar dacă Departamentul de Justiție îi dă în judecată pe cei de la Google pe motivul de antitrust, alții din industria tehnologiei ar putea să se confrunte cu procese de o amploare similară. Oficialii de la Comisia Federală pentru Comerț investighează Facebook de mai bine de un an, iar acea anchetă ar putea culmina cu propriul litigiu de referință.
„Cel mai mare caz de monopolizare a industriei tehnologice înainte de acesta a fost împotriva Microsoft în 1998”, a declarat William Kovacic, fost președinte al Comisiei Federale pentru Comerț.
Google s-a confruntat, de asemenea, cu controlul antitrust și cu numeroase amenzi totalizând miliarde de dolari din partea autorităților de reglementare europene. Și în aceste cazuri, Google a negat acuzațiile.