• Adrian Sârbu: Firmele lucrative ale statului, deci cele care trebuie să facă profit, produc doar găuri la Buget.
  • Adrian Sârbu: Astăzi, partidele și bugetarii sunt mai bogați decât cei din sectorul privat.
  • Adrian Sârbu: Dacă nu schimbăm fundamental societatea, ne ducem în tot mai rău.

Cum arată viitorul României? Vom fi o țară NATO liberă și sigură, sau subordonată Rusiei?

Războiul devine o posibilitate. România e guvernată după reguli și jocuri nescrise și nedorite de tine,  unde puterea lor e pe primul loc, iar interesul, banii și apărarea ta sunt pe plan secund. Lași puterea în mâinile lor sau contribui la schimbare?

„Spectatorii noștri, cei care votează la sondajele pe care le lansăm, au fost de acord că obiectivele guvernanților nu sunt obiectivele cetățenilor”, afirmă Adrian Sârbu, la ȘTIU PE CE LUME TRĂIESC, redifuzată în această dimineață, la ora 07:00.

Recomandări

CE FACEM CU SISTEMUL PATRIOT
CORVINUL A CÂȘTIGAT CUPA ROMÂNIEI
PROBLEME ÎN PARADIS?
E GENUL MEU
XI ȘI PUTIN DUC UN RĂZBOI PT. PACE
NIO LANSEAZĂ UN NOU MODEL

„În 2 luni de zile, Guvernul ar fi trebuit să-și îndeplinească promisiunea cu reducerea personalului bugetar – s-a amânat. Normal, suntem în an electoral.

Toată Planeta, toată lumea occidentală vorbește despre investiții strategice în tehnologie, tehnologiile noi, tehnologiile verzi. La noi n-am auzit nimic. Ce să mai vorbim de Educație sau Apărare? Dacă Trump câștigă în America, rușii dau buzna peste noi. Apărarea României nu e în niciun fel o preocupare a Guvernului”.

Ce face statul cu banii tăi?

„Fricile românilor există, sunt din ce în ce mai numeroase. Guvernul are obligația să adreseze aceste frici – pentru că românii dau bani în Buget, din PIB se duc 27-30% din bani în Buget, adică vreo 120-130 de miliarde de euro. Cum sunt cheltuiți acești bani?

Guvernanții se plâng că nu primesc decât 27% din PIB; dar n-am auzit pe nimeni din Guvern să se plângă că sunt prea mulți acolo, că nu fac nimic, că primesc prea mult. Niciunul nu zice „dați acești bani la copii, la Educație, la Apărare”.

Democrația noastră a deraiat. Democrația noastră este un monopol al partidelor și trebuie spart. Aceste partide s-au agregat și au ajuns astăzi să fie 1,3 milioane de așa-ziși politicieni, cu rudele lor, cu clienți de business, cu clienți de diferite interese, care cheltuie 130 de miliarde de euro – dar când îi întrebi, răspunsul e același: „Avem deficit”.

Public versus Privat

„Rezultatul imposturii și al incompetenței este un cost uriaș bugetar pe spinarea plătitorului de taxe.

Este o non-performanță a sectorului public din România, pentru că în sectorul public lucrează cei care fug de sectorul privat, fug de competiție, fug de răspundere, fug de măsurarea performanței. Dacă n-ar fi așa în sectorul privat, n-am avea PIB de 370 de miliarde de euro, n-am avea PIB care crește anual și care ar putea să crească de două, trei ori mai mult și n-am avea continuu deficit bugetar, în timp ce nu plătim pensiile, nu plătim concediile medicale la timp, nu avem alocații bune pentru copii.

Avem cel mai mare dezastru din istoria României, pentru că românul și-a pierdut încrederea în școala de stat, monopolistă.

Sectorul privat generează job-uri, e cea mai mare școală profesională a României. Nu există firmă privată, inclusiv corporațiile, unde să nu existe training-uri, școală, workshop-uri, baze pe care angajații, mai ales cei tineri, ar fi trebuit să le aibă. Dezastrul din Educație, cauzat de Guvern, se resimte. Nu există o cultură a respectului pentru Educație în România.

Românii au fost toți, până în ’89, bugetari. Istoria post-’89 ne-a împărțit în două categorii. Vorbim de resetarea democrației. Set-up-ul actual al democrației în Europa și în România e greșit. Noi, ca cetățeni ai României și ai Europei, avem oportunitatea să schimbăm modelul nostru social și să-l armonizăm”.

Putem schimba România în bine

„Există soluții. Cum? Prin implementarea votului electronic; toată lumea la vot. Prin votul pe funcție, prin două mandate, prin proiect de schimbare a sistemului de vot, prin proiect de schimbare a Constituției și prin prezența sectorului de business și a societății civile în guvernare”.

Rezultatele sondajului Mediafax-ZF-Aleph News

1. Ai fost de acord că bugetarii, 1,3 milioane:

  • sunt plătiți din taxele și contribuțiile tale;
  • sunt selectați pe criterii politice, în funcție de interesele partidelor și nu pe competență și profesionalism;
  • îți cheltuie banii după interesele lor, fără nicio posibilitate de control a mandatului din partea ta;

Ești de acord că în instituțiile publice, trebuie introduse prin lege criteriile de guvernanță și practicile de angajare, de selectare a resursei umane și a bunei administrări din companiile private și corporații?

DA – 73%

NU – 27%;

2. În condițiile revoluției tehnologice poți avea acces la serviciile guvernamentale rapid și nealterat prin intermediul e-platformelor asistate de inteligența artificială.

Ai fost de acord că serviciul public trebuie să fie de cea mai înaltă competență;

  • principalele funcții publice trebuie alese direct;
  • nimeni nu poate ocupa o funcție publică mai mult de două mandate;
  • într-o funcție publică, cel care e ales trebuie să prezinte un proiect și să raporteze anual executarea mandatului în fața celui care l-a votat;

Ești de acord că funcțiile guvernamentale trebuie reconcepute, limitate, digitalizate, executate și de sectorul privat, în așa fel încât să-ți servească rapid nevoile și interesele legitime la costurile cele mai mici?

DA – 77%

NU – 23%;

3. Ai fost de acord că:

  • serviciul public trebuie să fie de cea mai înaltă competență;principalele funcții publice trebuie alese direct;
  • nimeni nu poate ocupa o funcție publică mai mult de două mandate;
  •  într-o funcție publică, cel care e ales trebuie să prezinte un proiect și să raporteze anual executarea mandatului în fața celui care l-a votat;

Ești de acord ca, atunci când ți se cere, să ocupi o funcție publică de cel puțin un mandat?

DA – 86%

NU – 14%

Citește și