• Autorităţile ruse au decis, luni, transferarea într-un spital-penitenciar a disidentului Aleksei Navalnîi
  • Aleksei Navalnîi se află în greva foameni de aproape trei săptămâni
  • Autoritățile ruse spun că are nevoie doar de „o terapie cu vitamine”

Autorităţile ruse au decis, luni, transferarea într-un spital-penitenciar a disidentului Aleksei Navalnîi, aflat în greva foamei în închisoare de aproape trei săptămâni, informează Agenţia France-Presse şi cotidianul Le Figaro.

Deşi consideră că starea de sănătate a lui Aleksei Navalnîi este „satisfăcătoare”, Administraţia penitenciarelor a dispus transferul opozantului într-o unitate medicală pentru deţinuţi.

Aleksei Navalnîi, de 20 de zile în greva foamei, nu are acces la medici

O comisie de medici a decis transferarea lui Aleksei Navalnîi într-o unitate medicală pentru deţinuţi aflată pe teritoriul Penitenciarului 3 din regiunea Vladimir, a anunţat Administraţia penitenciarelor de la Moscova.

Recomandări

LA VREMURI NOI, ROȚI NOI
IRAN ȘI ISRAEL CONTINUĂ CONFRUNTAREA
TAYLOR SWIFT, CRITICATĂ DUR DE COURTNEY LOVE
SUNAK PUNE STOP FUMATULUI
VICTORIA BECKHAM A ÎMPLINIT 50 DE ANI
ȘEFUL NATO A VORBIT CU IOHANNIS

„Starea de sănătate a domnului Navalnîi este considerată satisfăcătoare în acest moment, este consultat zilnic de un medic terapeut. În acord cu pacientul, a fost prescrisă o terapie cu vitamine”, a subliniat Administraţia penitenciarelor.

Aleksei Navalnîi este în greva foamei din 31 martie, iar avocaţii săi susţin că riscă să ajungă la grave probleme cardiace şi renale, care ar putea provoca decesul.

Administraţia Joseph Biden a avertizat Rusia că vor exista „consecinţe” dacă Aleksei Navalnîi va muri în închisoare.

Aleksei Navalnîi a decis intrarea în greva foamei în semn de protest faţă de lipsa de acces la servicii medicale şi supunerea la „acte de tortură” prin privarea de somn.

Context

Aleksei Navalnîi se află în Penitenciarul Pokrov, situat în regiunea Vladimir, la circa 100 de kilometri de Moscova. O instanţă judiciară din Moscova a decis, la începutul lunii februarie, condamnarea la trei ani şi şase luni de închisoare a lui Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse, pentru încălcarea condiţiilor unei sentinţe cu suspendare.

Instanţa a dispus scăderea din sentinţă a zilelor petrecute de Aleksei Navalnîi în arest la domiciliu. Aleksei Navalnîi a fost arestat preventiv pe 17 ianuarie, la revenirea în Rusia după ce a fost tratat în Germania ca urmare a atacului neurotoxic din august 2020.