• Florin Cîțu, premierul României: „Niciodată nu s-a carantinat doar la 6 la mie”
  • Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății „Nicio măsură nu poate fi exclusă atâta timp cât este vorba de sănătatea oamenilor”
  • Alin Stoica, prefectul Capitalei: „Trebuie să fim foarte atenți când luăm astfel de decizii”

Se schimbă viața în București după ce rata de infectare a trecut de 6 la mie. Școlile, grădinițele, afterschool-urile și locurile de joacă se închid. Mai puțini oameni simultan în mall-uri, programe de lucru decalate. Toate astea sunt măsuri propuse de Direcția de Sănătate Publică. Carantină? Prim-ministrul Cîțu zice că nu vrea, ministrul Sănătății Voiculescu nu exclude.

Florin Cîțu, premierul României: „Niciodată nu s-a carantinat doar la 6 la mie. De fiecare dată sunt alte informații pe care le luăm în calcul. Trebuie să vorbim si cu alți specialisti, cu specialiști din domeniul economic să vedem care sunt implicațiile după care vom lua o decizie.”

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății „Nicio măsură nu poate fi exclusă atâta timp cât este vorba de sănătatea oamenilor, dar nu vorbim de carantinare în zilele imediat următatoare. Metodologia care duce către stabilirea măsurii de carantină, într-o localitate sau alta, a dat greș în cazul Timișoarei, în cazul județului Timiș.”

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
CUM ÎȚI PĂSTREZI CALMUL LA INTERVIU?
CE MĂNÂNC AZI?
PRINȚUL LOUIS A ÎMPLINIT ȘASE ANI
9/10 ANGAJAȚI SE CRED EXPERȚI IT

6% nu înseamnă automat carantină, e explicația prefectului de București

Alin Stoica, prefectul Bucureștiului: „Situaţiile sunt diferite. Bucureştiul, dacă este să judecăm, are cam 25% din economia naţională, mare parte din populaţie, este o aglomerare urbană destul de mare, trebuie luate în considerare toate aceste elemente în momentul în care se impun măsuri, ca să ştim dacă acele măsuri sunt sau nu eficiente.”

„Carantina nu e singura soluție”, e vocea primarului de la Cuj, Emil Boc

Emil Boc, primarul orașului Cluj-Napoca: „Carantina trebuie sa rămână soluția extremă și de evitat cu orice preț. Trebuie pus accent pe soluții alternative. Trebuie să găsim un echilibru între măsuri de protecție și menținerea deschisă a economiei.”

Cifrele COVID de azi pun în gardă autoritățile. Peste 6.000 de noi bolnavi la 25.000 de teste, deci un sfert dintre români au ieșit pozitiv. 174 de morți, cel mai mare număr de anul ăsta. Și 1.367 de pacienți la Terapie Intensivă.

Alin Stoica, prefectul Capitalei: „Majoritatea propunerilor țin de respectarea măsurilor pe care ar fi trebuit oamenii în mod natural, cât și companiile. Respectarea legii și eliminarea cazurilor de indisciplină crasă. Doar din cauza câtorva care nu respectă e posibil ca oamenii să sufere, pentru că se îmbolnăvesc. (…) Am avut în vedere și respectarea cadrului legal, care ne permite totuși să închidem companiile care nu respectă normele sanitare.”

Prefectul a amintit de ceea ce declara ministrul de Interne, Lucian Bode, în urmă cu o zi cu privire la suspendarea activității restaurantelor care nu respectă regulile sanitare.

Alin Stoica, prefectul Capitalei: „Există câteodată conflicte între drepturi. Trebuie să le punem în balanță. Dreptul la viața și sănătatea oamenilor contează mai mult decât dreptul la desfășurarea unei activități economice. (…) Împreun cu Ministerul Sănătății am găsit câteva pârghii legale. Există deja un demers pe care domnul ministru de Interne l-a inițiat pentru schimbarea legii.”

„Deja am dispus către Poliția Capitalei și DSP să facă împreună acțiuni de control către unitățile care au multiple amenzi cu nerespectarea regulilor.”

Alin Stoica, despre carantinarea Capitalei: „Decizia nu este doar a instituției Prefectului. Având în vedere și importanța acestui centru urban, orice decizie trebuie supravegheată de Guvern. Eu preconizez ca până la finalul săptămânii să avem niște decizii clare. Trebuie să fim foarte atenți când luăm astfel de decizii. Părerea mea este că orice decizie trebuie luată în urma unei analize ferme.”