• Angela Merkel şi regele Iordaniei au pledat pentru ajungerea rapidă la un armistiţiu între Israel şi grupurile islamiste palestiniene
  • Angela Merkel l-a sunat luni pe premierul în funcţie al Israelului
  • Cancelarul Germaniei şi-a exprimat speranţa că se vor opri rapid confruntările militare

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi regele Iordaniei, Abdullah al II-lea, au pledat, marţi, pentru ajungerea rapidă la un armistiţiu între Israel şi grupurile islamiste palestiniene, precum şi pentru reluarea negocierilor de pace în conflictul israelo-palestinian.

Angela Merkel a avut, marţi, o discuţie prin videoconferinţă cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei.

„Cancelarul Angela Merkel a discutat astăzi cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei despre actuala situaţie din Orientul Mijlociu. Amândoi au fost de acord că trebuie susţinute iniţiativele pentru un armistiţiu, dar şi că trebuie create condiţiile pentru reluarea negocierilor politice”, anunţă Guvernul de la Berlin.

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
PRINȚUL LOUIS A ÎMPLINIT ȘASE ANI
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC
BIN SALMAN CAUTĂ INVESTITORI PENTRU NEOM
TÎLVAR VREA OBUZIERE DIN COREEA DE SUD

Merkel, discuţie telefonică cu Benjamin Netanyahu

Angela Merkel l-a sunat luni pe premierul în funcţie al Israelului, Benjamin Netanyahu. Cancelarul Germaniei a condamnat atacurile cu rachete lansate din Fâşia Gaza şi a exprimat speranţa că se vor opri rapid confruntările militare.

Confruntările între Israel şi grupurile islamiste din Fâşia Gaza continuă. În Fâşia Gaza, bilanţul raidurilor aeriene israeliene este de cel puţin 212 morţi şi aproximativ 1.500 de răniţi.

În Israel, bilanţul atacurilor cu rachetă este de cel puţin 12 morţi şi peste 500 de răniţi. Alte aproximativ 200 de persoane au fost rănite în violenţele interetnice din Israel sau în urma confruntărilor cu palestinieni în Cisiordania.