• Una din cele mai ciudate glume ale sfârșitului de an vine de la Judecătoria Ploiești, care a condamnat la închisoare anul 2020, pentru că nu a adus sănătate, bucurii și realizări.
  • Anul 2020 a fost condamnat la detenție pe viață, printr-o hotărâre definitivă, dar plină de umor.
  • 2020 a fost desemnat cel mai prost an din istorie de revista TIME

Redăm mai jos postarea de pe Facebook a Judecătoriei Ploiești:

”Dosar nr. 201231/281/2020 (#funJudPlo)
INSTANȚA,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 396 alin. (2) C.pr.pen. condamnă pe inculpatul ANUL 2020 la pedeapsa principală a detențiunii pe viață pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești pronunțate în dosarul nr. 2019/2020 al Judecătoriei Ploiești (https://www.facebook.com/Judecatoria.Ploiesti/posts/120409836120427), faptă prevăzută de art. 287 alin. 1 lit. a) C.pen., constând în împotrivirea la executarea obligației de a fi un an nou plin de bucurii, sănătate și realizări, cu mai puține litigii și mai multă înțelegere decât anul 2019.
În baza art. 65 alin. (2) rap. la art. 66 alin. (1) lit. c) C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a se afla pe teritoriul României, de la data liberării condiționate sau după ce pedeapsa a fost considerată ca executată.
În baza art. 274 alin. (1) C.pr.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 2020 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată avansate de stat.
În baza art. 274 alin. (1) teza finală C.pr.pen. onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru asigurarea asistenței juridice a inculpatului ANUL 2020, în cuantum de 1495 lei, rămâne în sarcina statului și se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată prin intermediul Facebook în data de 31.12.2020.”

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN