Votul privind legi pentru mediu la UE privind la refacerea naturii a fost amânat din lipsă de susținere. Votul a fost amânat după ce a devenit evident că nu va trece de pragul minim de susținere.
  • Votul privind legi pentru mediu la UE privind la refacerea naturii a fost amânat din lipsă de susținere.
  • Votul a fost amânat după ce a devenit evident că nu va trece de pragul minim de susținere.
  • România a fost printre puținele state membre care au susținut inițiativa.

Intenție bună, dar fără niciun rezultat. Votul pentru legile Uniunii Europene care ar fi trebuit să ajute la restaurarea naturii a fost amânât. Opt state membre, printre care Ungaria și Italia, și-au retras susținerea. Pe surse, susținerea reală ar fi fost doar de 1%.
Însă mai multe despre această decizie îți spune Mihai Dragolea, activist de mediu.
”E o pierdere grozavă pentru noi. Legea ar trebui să restaureze cumva natura care e în Vestul Europei din ce în ce mai slăbită de tot felul de activități industriale. Inclusiv în orașe, unde nu mai ai viață pe lângă oameni. Au stârpit animalele, cad tot felul de insecte și e nevoie să se reintroducă natura în orașele Europei Vestice. Nu-mi vine să cred că a fost amânată, în același timp ar fi pus capăt și dezvoltării imobiliare haotice”, notează Dragolea.

Alex Găvan: Cred că e ca la Schengen

Suspendarea pe termen nedefinit a proiectului poate păta reputația Uniunii Europene în mod permanent, spune comisarul european pentru Mediu.
Alex Găvan, activist de mediu, este totuși optimist, în ciuda cifrelor descurajante: „În ultimii 50 de ani speciile de vertebrate s-au împuținat cu peste 60%, care e o cifră absolut fantastică. Europa este unul dintre continentele cele mai antropizate și eu cred, ca și cu Schengen-ul, cumva înaintăm dar înaintăm greu. Cred că așa va fi și cu legea asta, cumva majoritatea își va spune cuvântul și până la urmă va fi adoptată”.

Citește și

Recomandări

MESAJUL LUI IOHANNIS DE PAȘTE
SFÂNTA LUMINĂ S-A COBORÂT LA IERUSALIM
POLIȚIȘTII CHINEZI, ÎN ILEGALITATE ÎN FRANȚA
SÂMBĂTA MARE E DEDICATĂ RUGĂCIUNII
FIREA ÎL PRINDE PE NICUȘOR DIN URMĂ
BLOOMBERG LANSEAZĂ GHID PENTRU ROMÂNIA