• Cel puţin 10 persoane au fost ucise, iar alte trei au fost rănite într-un atac armat într-un supermarket din oraşul american Buffalo, statul New York.
  • Poliţia a declarat că suspectul înarmat a fost reţinut după atacul care este investigat ca fiind „o crimă motivată de ură rasială”.
  • Comisarul poliţiei din Buffalo, Joseph Gramaglia, a declarat că 11 dintre cele 13 persoane împuşcate sunt persoane de culoare.

Cel puţin 10 persoane au fost ucise, iar alte trei au fost rănite într-un atac armat într-un supermarket din oraşul american Buffalo, statul New York. Joe Biden a transmis un mesaj după acest incident, potrivit Sky News.

Poliţia a declarat că suspectul înarmat a fost reţinut după atacul care este investigat ca fiind „o crimă motivată de ură rasială”.

Comisarul poliţiei din Buffalo, Joseph Gramaglia, a declarat că 11 dintre cele 13 persoane împuşcate sunt persoane de culoare.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

A fost pur şi simplu iadul”, a declarat şeriful comitatului Erie, John Garcia, într-o conferinţă de presă. „A fost pur şi simplu o crimă motivată de ură rasială din partea cuiva din afara comunităţii noastre”.

Guvernatorul statului New York, Kathy Hochul, a declarat: „Sper sincer că acest individ, acest suprematist alb care tocmai a comis o crimă motivată de ură împotriva unei comunităţi nevinovate, îşi va petrece restul zilelor în spatele gratiilor. Şi Dumnezeu să-l ajute şi în lumea de dincolo”.

Suspectul în acest caz se numeşte Payton Gendron, are 18 ani şi este din Conklin, New York. El a fost pus sub acuzare pentru crimă de gradul întâi la câteva ore după împuşcături, acuzaţie pentru care a pledat nevinovat.

Primarul din Buffalo, Byron Brown, a declarat că suspectul „a călătorit ore întregi” până la Tops Friendly Market din Jefferson Avenue, la aproximativ 5 km (3 mile) la nord de centrul oraşului Buffalo.

Anchetatorii cred că este posibil ca bărbatul să fi transmis în direct împuşcăturile şi cercetează dacă acesta a postat un manifest online.

Oficialii au declarat că bărbatul a intrat în supermarket şi a deschis focul, iar martorii au declarat că au auzit zeci de focuri de armă. Echipe SWAT s-au deplasat de urgenţă la faţa locului.

Clipe de groază pentru martori

Braedyn Kephart şi Shane Hill, ambii în vârstă de 20 de ani, au declarat pentru Associated Press că au intrat în parcare chiar în momentul în care bărbatul înarmat încerca să părăsească locul faptei.

Aceştia au spus că era un bărbat alb, în vârstă de aproximativ 20 de ani, care purta o ţinută de camuflaj complet, o cască neagră şi avea asupra sa ceva ce părea a fi o puşcă.

Stătea acolo cu arma la bărbie. Ne-am întrebat ce naiba se întâmplă? De ce are puştiul ăsta o armă?” a spus Kephart.

El a spus că l-au văzut căzând în genunchi, adăugând: „Şi-a smuls casca, şi-a aruncat arma şi a fost abordat de poliţie”.

Un reprezentant al forţelor de ordine aflat la faţa locului a declarat pentru ziar: „Este ca şi cum ai intra într-un film de groază, dar totul este real. Este ca în Armageddon. Este atât de copleşitor”.

„Suntem îndureraţi pentru familiile celor zece oameni ale căror vieţi au fost luate fără sens şi pentru toţi cei care suferă din cauza rănilor fizice şi emoţionale provocate de acest atac oribil. Prima Doamnă şi cu mine ne rugăm pentru victime şi familiile lor, iar inimile din toată ţara sunt alături de oamenii din Buffalo”, a spus preşedintele Joe Biden.

Încă trebuie să aflăm mai multe despre motivaţia împuşcăturilor de astăzi, pe măsură ce forţele de ordine îşi fac treaba, dar nu avem nevoie de nimic altceva pentru a afirma un adevăr moral clar: o crimă motivată de ură rasială este detestabilă pentru însăşi structura acestei naţiuni. Orice act de terorism intern, inclusiv un act săvârşit în numele unei ideologii naţionaliste albe respingătoare, este antitetic faţă de tot ceea ce reprezentăm în America. Ura nu trebuie să aibă un adăpost sigur. Trebuie să facem tot ce ne stă în putere pentru a pune capăt terorismului intern alimentat de ură”, a mai adaugat acesta.