- 20 de tineri de la Asociaţia Rotract Club Iaşi Copou fac podoabe de Crăciun
- Cine dorește să doneze bani, va primi un ornament de Crăciun
- Banii vor merge spre 15 tineri de la Centrul Social Sf. Andrei din Iaşi
Ce fac oamenii buni cărora destinul le-a surâs? Se gândesc şi la aproapele lor. Unul dintre ei este Alexandru Sumanariu, din Iaşi. Are 32 de ani, este arhitect şi preşedintele Asociaţiei Club Rotaract Iaşi Copou.
Împreună cu alte 19 persoane din asociaţie fac decoraţiuni handmade şi vor să ajute copii nevoiaşi. Acestea sunt puse apoi pe pagina de facebook Atelierul Speranţei, unde oamenii pot dona o sumă de bani. În schimb primesc în dar o podoabă. Ei fac acest lucru de 7 ani.
Alexandru Sumanariu, preşedinte Rotaract Iaşi: „De foarte multe ori nu mă pot uita în ochii lor. Dacă mă uit, am avut momente în care am început să plâng. Sunt bucuros că pot da ceva înapoi societăţii.”
Matei are 24 de ani şi este bioinginer medical. Spune că durează ore bune până când iese o decoraţiune reuşită.
Matei Moruz, bioinginer medical: „Copil fiind, Moşul mă vizita în fiecare an. Paralela este destul de greu de făcut şi te umple de emoţie când stai să te gândeşti că la unii copii nu vine Moşul, nu au Paşte şi nu au momente de fericire în viaţa lor.”
Banii pe care îi vor strânge tinerii, vor merge la căminul social Sfântul Andrei din Iaşi. Aici locuiesc 15 copii a căror familii sunt sărace şi nu le pot susţine financiar educaţia. Căminul supravieţuieşte doar din donaţiile oamenilor.
Călin Alexandru este un adolescent de 16 ani, care mai are încă 4 fraţi acasă. Spune că sărbătorile lui au fost sărăcăcioase, dar nu-şi condamnă părinţii. Au făcut ce au putut.
Călin Alexandru: „Nu eram nici supărat, nici fericit. Eu mă mulţumeam şi cu o ciocolată. Eu îmi doresc o pereche de papuci şi o geacă pentru iarnă. Adidaşii aştia îi am din septembrie şi aş vrea o nouă pereche. Mai doar o pereche.”
Ştefan are 19 ani, este în cămin de 9 ani şi mai are 3 fraţi mai mici care au rămas cu părinţii lui. Nu-şi aduce aminte cu drag de sărbători. Merge acasă doar şă-şi vadă fraţii şi bunica la care a locuit până a venit în cămin. A lucrat ca ospătar şi barman, iar din banii strânşi cumpăra daruri bunicii şi fraţilor de sărbători.
Ştefan Lupu Petru: „A fost mai dificil pentru părinţii mei, de cele mai multe ori nu aveam, nici nu îndrăzneam să cer. Aici a fost altcumva, am mai primit, nu a fost ca acasă. Lucrez de 3 ani de zile şi în ultimii ani când mergeam le mai lăsam câte ceva.”