• OMS se teme că vor apărea variante „mult mai periculoase” ale coronavirusului.
  • OMS: „Pandemia nu este nici pe departe încheiată”.
  • Varianta Delta a fost identificată deja în 111 state.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a avertizat că există mari șanse să apară noi variante ale coronavirusului, și că acestea vor fi „mult mai periculoase”.

OMS a mai transmis că pandemia de COVID-19 este în creștere în multe părți ale lumii și astfel, există probabilitatea ca în viitor să apară noi variante, potențial periculoase. „Pandemia nu este nici pe departe încheiată”, a declarat profesorul Didier Houssin, președintele Comitetului de urgență COVID-19 al OMS, potrivit ABC News.

Creșterea globală a numărului de cazuri noi a evidențiat provocările actuale ale pandemiei. În Africa, cazurile au depășit vârful celui de-al doilea val în cele șapte zile care s-au încheiat la 4 iulie, iar numărul deceselor a crescut cu 40% în această săptămână, potrivit OMS.

Recomandări

ATAC ÎNTR-O BISERICĂ DIN SYDNEY
IRANUL ATACĂ ISRAELUL
POLITICO: URSULA ARE ȘANSE MAI MICI LA C.E.
CÎRSTOIU NU SE RETRAGE
ZIUA MONDIALĂ A ARTEI
TESLA, DATĂ ÎN JUDECATĂ DE O MAMĂ

Citește și Persoanele complet vaccinate au simptome ușoare de COVID sau deloc, la infectarea cu varianta Delta

La începutul pandemiei, a existat o singură variantă a virusului SARS-CoV-2. Pe măsură ce virusul s-a răspândit în întreaga lume, acesta a suferit mutații, apărând mii de noi versiuni ale sale, unele dintre ele fiind mai contagioase decât cele originale.

Delta, cea mai periculoasă variantă

În prezent, există patru variante care prezintă motive de îngrijorare, etichetate de OMS cu ajutorul alfabetului grecesc. Cea mai recentă, varianta Delta, care a fost detectată pentru prima dată în India, a fost identificată în peste 111 țări și este acum responsabilă pentru aproape 60% din toate cazurile din SUA.

„Ne așteptăm ca aceasta să fie tulpina dominantă care circulă în întreaga lume, dacă nu este deja”, a declarat directorul general al OMS, Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus. Pe măsură ce virusul continuă să se răspândească, în viitor ar putea apărea noi variante care ar putea fi și mai greu de controlat, a avertizat OMS.

Vaccinurile reprezintă unul dintre cele mai importante instrumente la nivel mondial pentru a preveni răspândirea variantelor actuale ale SARS-CoV-2, oferind virusului mai puține șanse de a evolua în noi variante. Însă multe țări nu au suficiente rezerve de vaccinuri. La nivel global, doar 25,8% din populația lumii a primit cel puțin o doză de vaccin COVID-19, potrivit Global Change Data Lab de la Universitatea Oxford. OMS dorește ca cel puțin 10% din populația fiecărei țări să fie vaccinată până în septembrie 2021.