alephnews Vezi versiunea web

Avioane F-16 au fost ridicate de la sol după detectarea unor ținte aeriene lângă granița cu Ucraina

Nedelcu Irina · 29 iul. 2026, 12:47

Avioane F-16 au fost ridicate de la sol după detectarea unor ținte aeriene lângă granița cu Ucraina

Sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat miercuri, 29 iulie, în jurul orei 10:30, mai multe ținte aeriene în apropierea frontierei fluviale dintre România și Ucraina, a anunțat MApN pe pagina oficială de Facebook.

Două aeronave F-16 de la Baza 86 Aeriană Borcea au decolat la ora 10:57 pentru monitorizarea situației. Autoritățile au emis și un mesaj RO-Alert pentru populația din județul Tulcea.

Potrivit actualizării transmise de minister, ținta a evoluat în apropierea frontierei, fără să pătrundă în spațiul aerian al României. La scurt timp au fost raportate explozii pe teritoriul ucrainean.

Alerta aeriană a încetat la ora 11:30, fără să fie semnalate incidente pe teritoriul național.