Sari la continut
Government

MApN: Noi ținte aeriene au fost detectate în apropierea frontierei fluviale cu Ucraina. Două mesaje RO-Alert au fost emise astăzi pentru județul Tulcea

758488843 1543274377837681 2833664619721501763 n
  • Ministerul Apărării Naționale anunță că sistemul de supraveghere radar a detectat luni, 27 iulie, în jurul orei 16:00, un grup de ținte aeriene în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina.
  • Două mesaje RO-Alert au fost emise astăzi pentru județul Tulcea.
  • Duminică, Armata Română a doborât a treia dronă care a încălcat spațiul aerian românesc în trei zile consecutive, după incidentele de vineri, din județul Buzău, și de sâmbătă, din județul Tulcea. Cele trei drone au fost distruse în mai puțin de 48 de ore.

Ministerul Apărării Naționale anunță că sistemul de supraveghere radar a detectat luni, 27 iulie, în jurul orei 16:00, un grup de ținte aeriene în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina.

Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, care a dispus alertarea populației din județul Tulcea prin transmiterea unui mesaj RO-Alert. Alerta a fost ridicată la ora 16:46.

Acesta este al doilea mesaj RO-Alert emis luni pentru județul Tulcea.

Anterior, în cursul dimineții, sistemul radar al MApN a detectat o țintă aeriană la est de Sulina. Ca urmare, două aeronave F-16 din cadrul Bazei 86 Aeriene Borcea au fost ridicate de la sol la ora 08:53 pentru monitorizarea situației.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis primul mesaj RO-Alert la ora 08:47, după notificarea primită din partea Centrului Național Militar de Comandă.

Potrivit MApN, ținta aeriană a evoluat pentru scurt timp în spațiul aerian național, după care a trecut din nou frontiera și s-a îndreptat către Ucraina. La scurt timp, au fost raportate explozii pe teritoriul ucrainean.

Duminică, Armata Română a doborât a treia dronă care a încălcat spațiul aerian românesc în trei zile consecutive, după incidentele de vineri, din județul Buzău, și de sâmbătă, din județul Tulcea. Cele trei drone au fost distruse în mai puțin de 48 de ore.

Etichete: armata romana, drone, F-16, mapn, ro-alert, spațiu aerian, sulina, Tulcea, ucraina