- Inundațiile fără precedent care au scufundat întinderi uriașe din Pakistan au ucis aproape 1.500 de persoane.
- Autoritățile au declarat că sute de mii de oameni încă dorm în aer liber după dezastru.
- În Pakistan au căzut cantităţi de precipitaţii de 391 mm de ploaie, sau cu circa 190% mai mult comparativ cu valorile medii pe 30 de ani, în iulie şi august.
Inundaţii fără precedent, în urma cărora regiuni extinse din Pakistan au fost acoperite de ape, au ucis aproape 1.500 de persoane, conform unui bilanţ prezentat joi de autorităţi, potrivit cărora alte sute de mii de locuitori dorm sub cerul liber după dezastru, potrivit Reuters.
Potopul, provocat de ploile musonice record şi de topirea gheţarilor din munţii situaţi în nordul ţării, a afectat 33 de milioane de persoane dintr-o populaţie de 220 de milioane, măturând case, vehicule, culturi şi animalele. Pagubele sunt estimate la 30 de miliarde de dolari.
Bilanţul este de 1.486 de morţi, printre aceştia numărându-se aproximativ 530 de copii, a indicat Autoritatea Naţională pentru Managementul Dezastrelor.
Sute de mii de locuitori au rămas fără adăpost în urma inundaţiilor în provincia sudică Sindh, mulţi dormind sub cerul liber de-a lungul autostrăzilor suspendate pentru a se proteja de ape.
„Am cumpărat corturi de la toţi producătorii disponibili în Pakistan” , a declarat joi Sindh Syed Murad Ali, înalt funcţionar regional.
O treime dintre persoanele fără adăpost din Sindh, însă, nu deţin un cort pentru a se proteja de intemperii, a spus el.
În ultimele săptămâni, autorităţile au ridicat diguri pentru a ţine apele provenite din inundaţii departe de structurile esenţiale, cum ar fi centrale electrice, gări şi locuinţe, în timp ce fermierii care au rămas în urmă pentru a încerca să-şi salveze animalele s-au confruntat cu o nouă ameninţare reprezentantă de împuţinarea cantităţii de furaje disponibile.
ONU au dat vina pe schimbările climatice pentru vremea extremă care a provocat creşterea apelor după temperaturi record înregistrate în timpul verii.
În Pakistan au căzut cantităţi de precipitaţii de 391 mm de ploaie, sau cu circa 190% mai mult comparativ cu valorile medii pe 30 de ani, în iulie şi august. În provincia Sindh, una dintre cele mai afectate zone, cantităţile de precipitaţii au depăşit chiar şi cu 466% valorile obişnuite.
Zboruri umanitare din Emiratele Arabe Unite şi Statele Unite au sosit joi, a declarat Ministerul Afacerilor Externe. ONU evaluează necesităţile pentru reconstrucţie.