BILANȚUL ZILEI: Aproape 500 de noi cazuri COVID-19 şi 7 decese în ultimele 24 de ore

COVID-19 Sursa: Mediafax
  • Aproape 500 de noi cazuri de COVID şi 7 decese la pacienţi confirmaţi au fost raportate în ultimele 24 de ore, a anunţat duminică Ministerul Sănătăţii.
  • Până duminică, 65.493 de persoane diagnosticate cu infecţie cu Sars-Cov-2 au decedat.
  • Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care prezentau comorbidităţi.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 492 cazuri noi COVID-19, cu 395 mai puţin faţă de ziua anterioară. 76 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 39 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 1.207, cu 64 mai mult faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 191 persoane, cu 7 mai puţin faţă de ziua anterioară. Dintre cei 191 pacienţi internaţi la ATI, 170 sunt nevaccinaţi.

Din totalul pacienţilor internaţi, 69 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii, cu 6 mai mult decât în ziua anterioară. Niciun minor nu este internat la ATI. Până duminică, 65.493 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SarsCov-2 au decedat.

În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 7 decese (5 bărbaţi şi două femei), dintre care unul anterior intervalului de referinţă. Dintre cele 7 decese, unul se află la categoria de vârstă 40-49 de ani, două la categoria de vârstă 60-69 de ani, două la categoria de vârstă 70-79 de ani şi două la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care prezentau comorbidităţi.

Din totalul de 7 pacienţi decedaţi, 6 au fost nevaccinaţi şi unul vaccinat. Pacientul vaccinat care a decedat avea vârsta cuprinsă între 70-79 de ani şi prezenta comorbidităţi.