BILANȚUL ZILEI. Puţin peste 500 de cazuri în România, în ultimele 24 de ore

COVID-19

COVID-19

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 528 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 36 mai mult faţă de ziua anterioară.

65 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 45 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În spitalele din ţară, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 1.242, cu 35 mai mult faţă de ziua anterioară.

De asemenea, la ATI sunt internate 191 persoane, la fel ca în ziua anterioară. Dintre cei 191 pacienţi internaţi la ATI, 166 sunt nevaccinaţi.

Din totalul pacienţilor internaţi, 77 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii, cu 8 mai mult decât în ziua anterioară. Niciun copil nu este internat la ATI.

Până luni 65.496 de persoane diagnosticate cu infecţie cu Sars-Cov-2 au decedat. În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP trei decese (doi bărbaţi şi o femeie).

Dintre cele trei decese, două au fost la categoria de vârstă 70-79 de ani şi unul la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care prezentau comorbidităţi.

Din totalul de trei pacienţi decedaţi, doi au fost nevaccinaţi şi unul vaccinat. Pacientul vaccinat care a decedat avea vârsta cuprinsă între 70-79 de ani şi prezenta comorbidităţi.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.688 teste RT-PCR (1.660 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.028 la cerere) şi 8.494 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 12.987.982 teste RT-PCR şi 9.737.782 teste rapide antigenice.

Exit mobile version