• Blinken a subliniat că SUA ar dori să colaboreze cu guvernul lui Putin în chestiuni precum războiul din Afganistan
  • „O relaţie mai stabilă şi mai predictibilă cu ei va fi bună pentru noi, bună pentru ei şi aş susţine chiar bună pentru lume”, a spus secretarul de stat american
  • Blinken a mai spus că administrația SUA nu are nicio ezitare în ceea ce privește apărarea intereselor americane, în momentul în care Rusia are „acțiuni imprudente și agresive

Secretarul de stat american Antony Blinken a spus că a fost în întregime alegerea Rusiei dacă să aibă relații bune cu Statele Unite, scrie Politico.

„În cele din urmă, depinde de Rusia „, a spus Blinken într-o emisiune transmisă de postul de de televiziune CNN. El a făcut referire a recentele discuții pe care le-a purtat cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov, în Islanda.

Blinken a subliniat, în numele președintelui Joe Biden, că SUA a spus în mod clar că ar dori să colaboreze cu guvernul lui Putin în chestiuni precum războiul din Afganistan.

Recomandări

CINE AR CANDIDA PENTRU ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

„O relaţie mai stabilă şi mai predictibilă cu ei va fi bună pentru noi, bună pentru ei şi aş susţine chiar bună pentru lume”, a spus secretarul de stat american.

Blinken a mai spus că administrația SUA nu are nicio ezitare în ceea ce privește apărarea intereselor americane, în momentul în care Rusia are „acțiuni imprudente și agresive” care destabilizează lumea.

„Președintele (Joe Biden – n.red.) este foarte hotărât în ​​această privință„, a declarat Blinken, la CNN, citat de Politico.

În urmă cu cinci zile, cele două mari rivale, SUA și Rusia, și-au dat întâlnire pe teren neutru, în Islanda. Șeful diplomației americane, Antony Blinken, și ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, s-au întâlnit la Reykjavik, pentru a pregăti ipotetica întâlnire Biden-Putin.

În faţa presei, schimbul de replici a rămas curtenitor, dar în spatele camerelor, Blinken a avertizat că „dacă Rusia se va comporta agresiv, atunci America va răspunde”. Este întâlnirea la cel mai înalt nivel dintre cele două puteri de când și-a început mandatul Joe Biden.