• La ședința cu liderii sindicatelor, cei cinci miniștri ai Guvernului României au spus că nu pot acționa în alt mod deoarece ar putea pierde banii din PNRR.
  • Bogdan Manea spune că oferta pe care Guvernul a înaintat-o sindicatelor este total greșită.
  • În aceste condiții, greva generală în Educație va continua până când va fi găsită o soluție.

În jur de 10.000 de oameni participă la mitingul profesorilor, la care s-au alăturat și sute de elevi. Liderii sindicatelor au refuzat oferta făcută de Guvernul României, aceea de a primi un voucher de 1.000 de lei în luna iunie și unul de 1.500 de lei în luna octombrie. La ședința cu liderii sindicatelor, Bogdan Manea, liderul FSLI Dolj spune că cei cinci miniștri ai Guvernului României au spus că nu pot acționa în alt mod deoarece ar putea pierde banii din PNRR.

Această propunere și abordare a guvernului este total greșită. Am participat aseară la aceste negocieri. Această ofertă, pe care Guvernul a transmis-o, este o ofertă pe care am refuzat-o din start deoarece aceste vouchere care se dau, chiar ei ne-au spus, cei cinci miniștri ai Guvernului României, că nu pot acționa în alt mod deoarece sunt condiționalități ale Uniunii Europene și vor pierde banii din PNRR. Eu nu cred că banii din PNRR se pierd dacă salariile profesorilor au crescut, a declarat Bogdan Manea, liderul FSLI Dolj.

Bogdan Manea spune că oferta pe care Guvernul a înaintat-o sindicatelor este total greșită și că, în aceste condiții, greva generală în Educație va continua până când va fi găsită o soluție.

Recomandări

CE FACEM CU POLUAREA?
ECONOMIA AMERICANĂ ÎNCETINEȘTE
CIOLACU ÎNCHEIE DISCUȚIILE CU PIEDONE
VENEȚIENII IES ÎN STRADĂ
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
RĂMÂNE TRUMP FĂRĂ IMUNITATE?

Eu i-aș întreba în felul următor: Dar când voi nu renunțați la pensiile speciale, care este un lucru cert și scris în acel program adresat Uniunii Europene, și sunteți în situația de a pierde banii de la Uniunea Europeană, cum puteți să veniți să ne spuneți că dacă creșteți salariile profesorilor nu ne mai dă Uniunea Europeană bani. Din acest punct de vedere, consider oferta total neadecvată și vă mai spun un lucru, chiar acum am terminat ședința cu liderii de sindicat care au spus, la unison, că greva în Educație va continua, noi nu suntem asistați social să vină să dea vouchere, a mai spus liderul FSLI Dolj.

Banii din al doilea voucher trebuie justificați către Uniunea Europeană

Vă mai spun un lucru, care în mass-media nu s-a prea auzit, cel de-al doilea voucher, de 1.500 de lei, pentru că sunt bani veniți de la Uniunea Europeană, deci nu de la bugetul statului român și trebuie să dai socoteală pentru acești bani. Dacă pe prima tranșă nu ai dat socoteală pe ce îi cheltuiești, pe a doua tranșă, pe cea din luna octombrie, va trebui să vii să spui ce ai făcut cu o parte din acești bani, deși dânșii au spus, ca să fiu corect până la capăt, că încearcă până atunci să discute cu Uniunea Europeană să nu trebuiască să mai facem așa ceva, a precizat Bogdan Manea, liderul FSLI Dolj.

Bogdan Manea susține că scenariile următoare sunt de grevă generală în continuare până când Guvernul vine cu o soluție pe care membrii de sindicat, profesorii, sindicatele o consideră corectă. Atunci, greva se poate închide, așa cum s-a deschis, pe baza unor semnături ale oamenilor. Același lucru se poate face și când închizi greva, tot pe baza unor semnături.

Citește și: