- Astăzi, 17 ianuarie 2021, începe administrarea celei de-a doua doze în cazul beneficiarilor de vaccin Pfizer/BioNTech care au fost vaccinați în 27 decembrie 2020.
- Primii români care s-au vaccinat împotriva Covid-19 au fost 960 de angajați ai sistemului de sănătate din spitalele de primă linie.
- În trei săptămâni de atunci, numărul de beneficiari a crescut cu 195.130 de persoane.
Prospectul vaccinului Comirnaty dezvoltat de Pfizer/BioNTech spune că a doua doză se aplică la un interval de cel puțin 21 de zile față de prima doză. Asta înseamnă că platforma de programare a vaccinărilor antic-Covid19 ar trebui să arate la finalul zilei de azi câți dintre cei 960 de prim-vaccinați ai țării au primit și a doua doză.
Sistemul contra-atacă
Remarcabilă revenire a procentului de persoane din aceste sisteme care nu doar că au anunțat că vor să se vaccineze, ci chiar s-au și vaccinat. Whoa! Păi, doamnelor și domnilor, bravos! Se vede cum, după Sf.Ion, sistemul de apărare a venit în sprijinul sistemului de sănătate, ca să ridice la loc cifrele pe grafic. Altfel, ne-am fi trezit cu cine știe ce curbă descendentă și urâtă la privit, deranjantă pentru autorii Strategiei de vaccinare și pentru responsabilii politici.
După spusele lui Valeriu Gheorghiță, la 14 ianuarie erau vaccinate 167.000 de persoane din sistemul de sănătate. În condițiile în care am văzut prăbușirea vaccinării în sistemul de sănătate, de la 17.846 (7 ianuarie) la 5.993 (10 ianuarie), iar apoi creșterea mediei zilnice cu 2.118 de vaccinări, indiciile despre această creștere au condus la ipoteza despre pornirea neoficială a motorului de vaccinare la bugetarii din apărare, ordine publică, siguranță națională și justiție, cu cinci zile înainte de data preconizată. Relatări ale unor surse confirmă că acces la vaccinare „peste rând” au avut și unii care nu au fost eligibili în primele două etape, dar și rude ale personalului medical.
Ce bine le-a ieșit manevra! Nu au mai așteptat programări centralizate, platforme adormite și alte comenzi în cascadă. E surprinzător? Nu. Mă așteptam ca disciplina uniformelor albe și de alte culori să tragă tare pentru ca raportările să iasă bine, să îl mulțumească pe șeful suprem. Mă așteptam și ca toate portițele să fie folosite de unii și de alții pe vechea formulă de pile, cunoștințe, relații pentru a se vaccina. E dezamăgitor? Da. Suntem aici exact ca acum 30 de ani. În loc să își admită slăbiciunile și să ceară ajutor, toți strategiștii o țin sus și tare cu ordinea priorităților și cu nevoia ca populația să stea în banca ei, să își aștepte cuminte rândul.
Ce, e prima dată când stai pe holul spitalului unde te duci cu programare și vezi cum unul venit din spate se bagă în față și direct pe ușa cabinetului? E prima dată când auzi că vinerea e zi scurtă și că Statul se apucă de treabă abia „pe luni, pe marți, încolo”? Unde mai este echitatea accesului la vaccin, dacă înainte de a vaccina eligibili din categoria 60+ s-au făcut vaccinări la persoane non-eligibile în această etapă? Ce se întâmplă, legal vorbind, cu cei care nefiind eligibili în primele două etape au fost totuși vaccinați?
Pur și simplu, guvernanții îți dau de înțeles că vei primi doza la Paștele cailor, dacă nu ai o conexiune bună – nu la Internet, ci la sistem și la un centru de vaccinare din sistem. Onestitatea pe care o aștept de la guvernanți în privința acestei campanii de vaccinare este critică. Strategia nu e săpată în piatră, nu ne-a fost încredințată pe vreo tăbliță de lut într-un vârf de munte. E făcută de minți cu pricepere limitată și tocmai pentru că este lucrare omenească se poate îndrepta. Precum situația operativă, așa și Strategia trebuie revizuită.
Slavă Domnului și STS-ului!
De abia vineri 15 ianuarie, STS a dat drumul la programare și pentru persoane eligibile din a doua grupă de prioritate. Greu, după ce li s-a spus câte sloturi să lase libere. Adică după ce unii și-au luat partea, cum se spune. Și, cu asta, guvernanții au cuplat România în a doua treaptă de viteză. După ce că ne-am târât „pas cu pas” între 26 decembrie și 4 ianuarie, acum o să rulăm „la pas”. Nu doar din cauza platformei care ucide răbdarea și care sugrumă giga bytes la încărcare. Ministrul sănătății Vlad Voiculescu îmi zice că din weekend a început vaccinarea vârstnicilor și a persoanelor înregistrate cu afecțiuni cronice, dar și că „filosofia” din etapa a doua este „să limităm accesul la vaccinare la persoanele fără de care statul nu poate funcționa”. Colonelul Valeriu Gheorghiță îmi spune, la rândul lui, că în toată țara locurile de vaccinare sunt maximum 600.000 pentru următoarele 20 de zile. Asta înseamnă maxim 30.000 de vaccinări pe zi. Deci, să nu ne înghesuim la programare!
Zilele ne sunt numărate de guvernanți
Nu se pot face programări în absența din stoc a vaccinurilor, că nu ar fi corect față de solicitant, îmi transmit guvernanții prin Valeriu Gheorghiță. Și îmi mai spune și că centrele și programările la vaccinare vor fi extinse în funcție de dozele pe care le vom primi. Pe bune? Ce să fac eu cu explicațiile aceastea? Când te programezi să îți cumperi mașină cum e? Nu e tot așa? Nu aștepți până iese mașina de pe linia de producție? Te refuză dealer-ul auto pentru că nu are mașini pe stoc? Evident, nu. Dacă apar evenimente neprevăzute, se decalează livrarea. Dar se decalează pentru toată lumea, nu doar pentru mine. Îmi păstrez ordinea de prioritate. Și, la urma urmei, nu e bine ca tu, Guvern hain ce-mi ești cu tot cu Președinte, să știi câți solicitanți de vaccin ai? Nu te-ar ajuta să negociezi cu producătorii pentru a actualiza comanda și calendarul de livrare? Toată lumea e în dinamică și numai noi ne-am găsit taman acum să așteptăm, cum ne-o fi norocul? Păi, atunci hai să o luăm așa: când ai negociat la Bruxelles în numele meu, la mine nu te-ai gândit? Nu știai că trebuie să ceri mai mult? Nu te-ai uitat pe modelarea vieții, mama ei de modelare?
Cât de ușor v-a fost să faceți frână de motor, stimabililor! Succesiv, ați tras în jos țintele vaccinării zilnice de la 150.000, la 100.000, apoi le-ați plimbat între 40.000, 20.000 și 16.000, pentru ca în cele din urmă să văd că evoluați modest la o turație de circa 9.000 de vaccinuri administrate zilnic. Premierul Florin Câțu zice că până în septembrie vor fi vaccinați 10,4 milioane de locuitori ai țării noastre. Sincer, ar fi o minune. Văd periodic cum șoferi neprofesioniști ai acestei mașini de vaccinare se bâlbâie, pasează răspunderi și răspunsuri, fac promisiuni de parcă ar fi în campanie electorală sau la un concurs de frumusețe și țin cu orice preț să îmi risipească și ultima fărâmă de încredere în capacitatea lor de a rezolva problemele.
Reușita vaccinării se scoate din pix, oricând
Ce modelare au făcut șmecherii, de nu au văzut și nici acum nu știu care este cererea reală de vaccinuri? Rata de vaccinare este sub țintă și, cu atitudinea aceasta de absolutism, factorii de decizie tind să ducă țara în șanț. Cu fiecare zi, sloturile la programare ne sunt limitate de incompetenți care nu simt vreo datorie față de țară și care încearcă să ne prostească. Nu au știut vreodată ce înseamnă cu adevărat a fi în serviciul public.
Atât timp cât decidenții și cei care implementează deciziile nu tratează populația drept principal beneficiar și partener, efortul de a repune economia și societatea pe curs de redresare și de creștere este doar mimat. În realitate, cele mai multe reacții adverse apar de la nevaccinare. Decese zilnice și riscuri de deces, îmbolnăviri și alte mutații din cauza răspândirii noului coronavirus, ca și neîncrederea în liderii politici și în actuala majoritate vor prezenta nota de plată acestor guvernanți atâta timp vor continua să se auto-amăgească și să se laude cu o imagine edulcorată despre Strategia vaccinării. Reușita lor se simte bine doar pe hârtie.