• 350 de clădiri din Bucureşti sunt încadrate în clasa I de risc seismic.
  • Bucureştiul este capitala europeană cea mai expusă din acest punct de vedere.
  • Multe clădiri din Bucureşti sunt expertizate acum 20 de ani.

Cutremurul care a zguduit ieri Grecia şi, mai ales, Turcia, aduce din nou în prim-plan un subiect sensibil pentru bucureșteni: situaţia clădirilor cu bulină roşie din Bucureşti şi din alte oraşe ale ţării. Bucureştiul este capitala europeană care prezintă cel mai mare risc seismic.

Aici sunt 350 de clădiri încadrate în clasa I de risc. Asta înseamnă că zeci de mii de vieţi sunt zilnic în pericol. Cele mai multe dintre blocurile din Bucureşti sunt expertizate acum 20 de ani.

În această săptămâna, o clădire din cartierul evreiesc, încadrată în categoria monument istoric, s-a prăbuşit. Nu a fost nevoie de vreun cutremur ca ea să pice. Cristina, o locatară a cartierului a auzit o bubuitură puternică. „Am auzit gălăgie. Al meu dormea şi jumătate de tavan a căzut lânga el”, a spus ea.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Arafat, ferm pe poziții

Pompierii au evacuat şase persoane şi, din fericire, nimeni nu a fost rănit. În România s-au produs cinci cutremure în noaptea de joi spre vineri, la interval de câteva ore, în Vrancea şi Vaslui. Cel mai puternic seism a avut magnitudinea 4.2. Însă, Raed Arafat spune că suntem bine pregătiţi în cazul unui cutremur major. Și președintele Asociaţiei Antreprenorilor în Construcţii, Laurețiu Plosceanu spune același lucru.

„Suntem mult mai bine pregătiți, cu toate că sunt mai multe niveluri: clădirile interbelice, clădirile în perioada recentă, acele facute în regie proprie”, a declarat Laurețiu Plosceanu.