• Ministrul canadian de externe a declarat că Ottawa l-a convocat pe ambasadorul Rusiei în Canada în semn de protest faţă de atacurile forţelor ruse împotriva civililor din Ucraina.
  • Atacul de sâmbătă asupra unui bloc de apartamente din Dnipro s-a soldat cu cel mai ridicat număr de victime în rândul civililor de la începutul campaniei de bombardamente ale forţelor ruse.
  • Canada, alături de alte state occidentale, a impus sancţiuni ample Rusiei pentru invadarea Ucrainei, iar Melanie Joly a spus că Ottawa va continua să tragă Moscova la răspundere.

Ministrul canadian de externe a declarat miercuri că Ottawa l-a convocat pe ambasadorul Rusiei în Canada în semn de protest faţă de atacurile forţelor ruse împotriva civililor din Ucraina, inclusiv cel de la Dnipro, soldat cu moartea a cel puţin 45 de persoane, relatează Reuters.

Oficialii canadieni l-au convocat pe ambasadorul rus pentru a clarifica că nu acceptă brutalitatea extremă a atacurilor recente ale Rusiei împotriva civililor din Dnipro” şi pentru a condamna faţă în faţă comentariile antisemite făcute de ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a declarat reporterilor din Toronto şefa diplomaţiei canadiene Melanie Joly.

Atacul de sâmbătă asupra unui bloc de apartamente din Dnipro s-a soldat cu cel mai ridicat număr de victime în rândul civililor de la începutul campaniei de bombardamente ale forţelor ruse.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
MATTY HEALY, DESPRE ALBUMUL LUI SWIFT
DE LA GOYA LA... YOGA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA

Canada, alături de alte state occidentale, a impus sancţiuni ample Rusiei pentru invadarea Ucrainei, iar Melanie Joly a spus că Ottawa va continua să tragă Moscova la răspundere.

La începutul zilei de miercuri, Canada a anunţat furnizarea a 200 de vehicule blindate Senator, ca parte a asistenţei militare pentru Ucraina.

„Vom continua să sufocăm regimul rus cu sancţiuni coordonate şi vom continua să contracarăm minciunile ruseşti prin fapte” , a declarat Joly, vorbind alături de omologul britanic James Cleverly.

De asemenea, Melanie Joly a susţinut declaraţiile omologului său britanic privind continuarea sprijinului acordat Ucrainei. James Cleverly s-a aflat în vizită la Toronto, după ce marţi s-a întâlnit la Washington cu secretarul de stat american Antony Blinken.

Armata canadiană și cea britanică antrenează, de asemenea, noi recruți ucraineni în Marea Britanie, iar Joly a declarat că mai mulți experți canadieni se vor alătura în curând celulei de informații a guvernului britanic pentru a lupta împotriva a ceea ce ea a descris drept dezinformare rusă.