Bucureştiul a depăşit rata de acoperire vaccinală de 50% din populaţia rezidentă eligibilă de peste 12 ani, anunţă coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă.

Rata de acoperire vaccinală în Capitală a ajuns la 50,15%.

Capitala este urmată de judeţul Cluj, care are o rată de acoperire vaccinală de 46,32%.

Recomandări

DNA ANCHETEAZĂ FOȘTII SEFI SRI
VLAD PASCU, ADUS PENTRU PRIMA OARĂ ÎN INSTANȚĂ
BRAȘOVUL SE VREA VERDE
MACRON AJUNGE ÎN NOUA CALEDONIE
PALESTINA, STAT INDEPENDENT
PREȘEDINTELE KENYEI, VIZITĂ ISTORICĂ ÎN SUA

40% din judeţe, incluzând aici şi Bucureştiul, au o rată de acoperire vaccinală de peste 30%.

Aproximativ 55% dintre judeţe au o rată de acoperire vaccinală între 20 şi 30%.

Mai sunt două judeţe – Giurgiu şi Suceava – unde nu s-a vaccinat încă 20% din populaţie.

Cordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat şi că în acest moment există 581 de centre de vaccinare active cu peste 800 de fluxuri.

În perspectiva administrării celei de-a treia doze de vaccin, centrele active revin la programul normal de 12 ore, iar cele suspendate se redeschid.

Rata de infectare a ajuns marţi la 2,06 la nivel naţional. În Bucureşti rata de infectare a ajuns la 2,91 la mia de locuitori.