Care era planul lui Alexei Navalnîi pentru cele 3 zile electorale din Rusia

Cu doar 15 zile înainte de a fi declarat mort într-o închisoare rusească, Alexei Navalnîi a lansat o ultimă salvă împotriva lui Vladimir Putin. Chiar și izolat în nordul îndepărtat al țării, el a reușit să transmită mesaje susținătorilor săi, încercând un plan de mobilizare a opoziției în timpul alegerilor prezidențiale din acest weekend.

Care era planul lui pentru cele 3 zile electorale din Rusia?


„La amiază împotriva lui Puțin”, l-am putea numi. „Îmi place, scria el, ideea că alegătorii anti-Putin să meargă împreună la secțiile de votare la ora 12”.

Știa foarte bine că orice acțiune de protest ar fi fost reprimată instantaneu. În teorie, cine ar putea fi acuzat pentru că se duce să voteze la o anumită oră? Era de multă vreme clar că alegerile nu vor fi nici libere, nici corecte: Putin urma să fie singurul candidat real, cu niște contracandidați de operetă și cu toți criticii săi proeminenți fie morți, fie întemnițați, fie în exil, fie radiați de pe liste.


După moartea lui Navalnîi, apelul a fost preluat de văduva sa, Iulia Navalnaya.


„Alexei a chemat oamenii să participe la acest protest și de aceea pentru mine personal acest lucru este atât de important”, a spus ea recent într-un videoclip în care le-a cerut rușilor să se alăture evenimentului „pentru Navalnîi”.

Ce reacție a avut Moscova la acest apel?


Încă de ieri, Procuratura a anunțat că orice mulțime – aici termenul plecând de la 3 persoane în sus – va fi considerată ostilă și persoanele participante sunt pasibile de sancțiuni. Am văzut că simplul fapt de a depune o floare la monumentul victimelor stalinismului s-a încheiat cu arestări, deci e clar că Putin nu glumește.

Mascarada numita « alegerile prezidențiale » capătă uneori accente ridicole. Jurnaliștii care acoperă evenimentul au o vizĂ de maxim 8 zile, ceea ce îi împiedică să acopere teritoriul imens al Rusiei.


Dar nu e nevoie să mergi până în Siberia ca să vezi ridicolul acestei imitații de democrație. Candidații care au îndrăznit să critice au fost eliminați din cursă, nu a existat nici o dezbatere între participanți, alegătorii sunt atrași cu pâine și circ lângă secțiile de votare pentru că Putin, care a stabilit deja că trebuie să câștige cu peste 80% din voturi, vrea să arate că poporul se duce la vot.


Au mai rămas două zile până la încheierea scrutinului, foarte puțin probabil că cineva o să mai poată mișca în front, în această Rusie care seamănă din ce în ce mai mult cu Coreea de Nord.

Citește și

Exit mobile version