• Bilanțul persoanelor decedate în urma incendiului de la Matei Balș crește la șapte.
  • A încetat din viață, duminică, o femeie de 67 de ani.
  • Sâmbătă a mai murit un bărbat în vârstă de 70 de ani, dependent de CPAP.
  • Zece pacienți sunt în stare gravă la ATI
  • 37 de pacienți sunt în stare stabilă
  • Procurorii compară încă probele ADN la Spitalul „Matei Balș”

UPDATE 31 ianuarie – 18:42. Anchetatorii încă nu au comunicat identitatea victimelor

Anchetatorii nu au comunicat încă identitatea victimelor. Procedurile sunt în desfășurare, procurorii și polițiștii s-au reîntors la spital astăzi, în jurul orei 9, și compară încă probele ADN.

Iar rudele, așteaptă să primească trupurile celor decedați, însă primec doar telefoane.

Recomandări

RUSIA SPUNE NU REZOLUȚIEI
FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
MATTY HEALY, DESPRE ALBUMUL LUI SWIFT
DE LA GOYA LA... YOGA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI

Am pe biroul meu două numere de telefon ale familiilor celor decedaţi. Intentionez să îi sun în această seară. Am fost în legatură cu oameni apropiaţi de o parte dintre victime. Ce spun? Nu vreau să intru în detalii.”, a spus ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

Starea de sănătate a celor zece pacienți internați la ATI se agravează pe zi ce trece. 37 de pacienți au acum o stare stabilă, iar alți 5 au plecat acasă.

UPDATE 31 ianuarie – 11:40. A fost anunțată a șaptea victimă după incendiul de la Matei Balș. Este vorba despre o femeie de 67 de ani care a fost transferată în alt pavilion din spital.

Ministerul Sănătății a fost informat astăzi despre un deces în randul pacienților care primesc asistență medicală în cadrul Institutului Național de Boli Infectioase „Matei Balș”.

Este vorba despre o pacientă în vârstă de 67 de ani, care a fost internată în pavilionul V al unității sanitare, la un etaj superior. Pacienta a fost diagnosticată cu o formă severă de infecție cu SARS Cov-2, dar stabilă, prezenta comorbidități. Conform informarii primite de Ministerul Sănătății, imediat după incendiu, pacienta a fost mutată într-o sectie ATI a aceluiași spital.

Pacienta s-a decompensat relativ rapid și a fost intubată. A decedat în această dimineață.

În această situație, ancheta medico-legala va stabili cauzele decesului.


UPDATE 15:27 O parte din pacienţii decedaţi la Balş, identificaţi cu analize ADN

Din păcate, o parte dintre victime nu pot fi indentificate de familii, este nevoie de analize ADN.

Deşi erau toţi infectaţi cu noul coronavirus, unii dintre ei în stare gravă, cauza decesului nu este Covid-19, ci traumatismele suferite, ceea ce legiştii numesc proxima cauză, ne-a spus o sursă de la Institutul de Medicină Legală.

Al cincilea om declarat decedat după incendiul de la Matei Balş a fost descoperit abia după câteva ore de către pompieri. 

UPDATE 13:48 Rectificare de la Ministerul Sănătății

De fapt, este vorba despre un bărbat, în vârstă 70 ani, dependent de CPAP, fără leziuni cauzate de incendiului, intubat.

Femeia de 58 de ani se află în stare gravă, iar ambele familii au fost anunțate de situația pacienților.

UPDATE 13.25 Crește bilanțul persoanelor decedate în urma incendiului de la Matei Balș

O femeie de 58 de ani care era internată în pavilionul de la Matei Balș unde a avut loc vineri un incendiu a decedat, sâmbătă, la Spitalul Universitar de Urgență București unde fusese transferată în stare gravă.

„Pacienta era intubată, cu o pneumonie COVID-19 severă, inhalare de fum și cu arsură de 2% din suprafața corporală”, a informat Ministerul Sănătății.


Şapte pacienţi afectaţi de incendiul de la Matei Balş sunt, sâmbătă, în secţiile de Anestezie Terapie-Intensivă ale diferitelor spitale din Capitală.

La Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan” Bucureşti sunt 11 pacienţi în stare stabilă. La Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti sunt 5 pacienţi, dintre care 4 în stare stabilă şi unul intubat la ATI.

La Spitalul Universitar de Urgenţă „Elias” sunt 6 pacienţi în stare stabilă.

La Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş” se află 6 pacienţi, unul fiind în stare gravă la ATI şi 5 în stare stabilă.

În Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” 3 pacienţi sunt în stare stabilă, la ATI, iar la Spitalul Militar Central sunt 4 pacienţi: 2 urmează să fie externaţi, unul este în stare stabilă, internat în secţia ATI, iar un pacient este intubat şi instabil în ATI.

La Spitalul „Witting” se află trei pacienţi în stare stabilă.

La Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” sunt 4 pacienţi: 2 în stare stabilă şi 2 în secţia ATI (stare stabilă). În Spitalul MAI „Dimitrie Gerota” este un pacient intubat la ATI.

Spitalul de Urgenţă Floreasca găzduieşte 6 pacienţi: 3 în stare stabilă, 3 urmează să fie externaţi, iar la Spitalul Monza sunt 3 pacienţi în stare stabilă.

Un incendiu a izbucnit într-o clădire a Insititutului „Matei Balș” din București. Patru oameni au murit carbonizați, iar un altul a fost resuscitat fără succes de medici.