CCR a respins sesizările făcute de USR şi Forţa Dreptei privind noile legi ale Educaţiei. Care a fost reacția ministrului Educației

Ministrul Educatiei, Ligia Deca, participa la ceremonia de depunere a juramantului de investitura, la Palatul Cotroceni din Bucuresti, joi, 15 iunie 2023. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Curtea Constituţională a României a respins miercuri, 21 iunie, sesizările depuse de USR şi Forţa Dreptei cu privire la noile legi ale Educaţiei, scrie Agerpres. Ligia Deca, ministrul Educației, afirmă că pachetul legislativ «România Educată» a trecut testul constituţionalităţii.

Ligia Deca are încredere „că Legile educaţiei vor transforma sistemul de învăţământ din România şi îl vor aduce la performanţa pe care ne-o dorim. La rândul meu, în calitate de ministru, voi face tot ce stă în puterea mea astfel încât obiectivele să fie îndeplinite, iar copiii noştri să înveţe într-un mediu de calitate, bazat pe echitate, respect şi profesionalism. Fiecare elev va avea şanse egale de a se dezvolta”.

Decizia CCR

„Cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România şi deputaţi neafiliaţi şi a constatat că dispoziţiile din Legea învăţământului superior, precum şi legea, în ansamblul său, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate”, a decis astăzi CCR.

„Cu privire la criticile de natură intrinsecă, formulate punctual faţă de prevederile legale menţionate, Curtea a statuat că nu este nesocotit principiul egalităţii în drepturi şi nici nu este afectat dreptul la învăţătură prin prisma prevederilor cuprinse în legea criticată care reglementează reducerea tarifelor pe diversele mijloace de transport acordate studenţilor, a celor care permit instituţiilor de învăţământ superior să înfiinţeze diverse tipuri de entităţi care să contribuie la creşterea performanţelor acestora ori a prevederilor care oferă posibilitatea instituţiilor de învăţământ superior de a redistribui anumite sume în vederea realizării de obiective de investiţii şi/sau pentru acordarea de burse pentru studenţi”, arată CCR.

„Legile educației duc la falimentul școlii, la abandon și discriminare.”

Întrucât deciziile CCR sunt definitive şi general obligatorii, a fost adus accentuat faptul că, conţin mai multe prevederi neconstituţionale care ar limita dreptul la învăţătură al copiilor şi ar încălca principiul egalităţii în drepturi. „USR a contestat la CCR noile legi ale Educaţiei pentru că discriminează. Legile educației duc la falimentul școlii, la abandon și discriminare. CCR avea obligația să le oprească, nu să închidă ochii!”, a declarat senatorul USR, Ştefan Pălărie.

Citește și:

Exit mobile version