• Ministrul sănătăţii din Belgia i-a trimis o scrisoare lui Moş Nicolae
  • A spus că nu va trebui să stea în izolare
  • Totuşi, „moşul” trebuie să poarte mască şi să respecte distanţarea socială

Milioane de cetăţeni europeni sunt nevoiţi să respecte regulile impuse de fiecare ţară în parte, din cauza pandemiei, însă Belgia a decis să facă o excepţie pentru Moş Nicolae, relatează CNN.

Ministrul sănătăţii din Belgia, Frank Vandenbroucke, i-a trimis o scrisoare lui Moş Nicolae în care l-a anunţat că nu va trebui să stea în izolare. Anual, pe 6 decembrie, fiecare copil se trezeşte dis de dimineaţă pentru a vedea ce i-a adus Moş Nicolae sau Sinterklaas, aşa cum este cunoscut în regiunea flamandă a ţării.

„Din moment ce ştim că nu ai timp de pierdut la dispoziţie şi ai nevoie să pregăteşti cadourile pentru fiecare copil, am decis să facem o excepţie”, a notat ministrul belgian. În unele părţi din Belgia, tradiţia este că Moş Nicolae vine cu barca din Spania. Astfel, Vandenbroucke a spus că 17 zile pe mare sunt suficiente pentru izolare.

Recomandări

FICO ÎȘI REVINE DUPĂ ATAC
URSULA INVESTIGHEAZĂ DIN NOU META
ÎN CHINA ÎȚI IEI LIBER DACĂ EȘTI TRIST
A.I. ÎN MUZEE
CUM E VREMEA ÎN ROMÂNIA?
CE FACEM CU SISTEMUL PATRIOT

Ministrul a mai spus că Moş Nicolae va trebui, totuşi, să poarte mască şi să respecte distanţarea socială.