• În prezent doar 25.000 de case de marcat s-au conectat la ANAF
  • Cei din IT spun că procesul este unul care durează între 5 și 30 de minute.
  • Totuși unii contribuabili consideră toată procedura destul de costisitoare.
  • Din cei 50.000 de mari contribuabili doar  au reușit să facă acest demers.
  • Depășirea termenului atrage amenzi cuprinse între 8.000 și 10.000 de lei.
  • PCSMCR: În Bulgaria, cu ajutorul acestui sistem, gradul de colectare a crescut cu 30%.

Dacă ai o firmă și folosești casă de marcat, să știi că trebuie să o conectezi la ANAF.

Companiile mari pot face asta până pe 31 iunie, în timp ce firmele mici și mijlocii au termen până la sfârșitul lunii noiembrie. Dacă nu te conformezi, poți primi o amendă între 8.000 și 10.000 de lei. Până acum, potrivit ANAF, din cei 50.000 de mari contribuabili doar 16.000 au făcut acest demers. Dacă deții o afacere mică, iată ce sfat îți dă Marian Anghelescu, președintele Patronatului Caselor de Marcat.

Marian Anghelescu, președintele Patronatului Caselor de Marcat din România: „Va fi complicat să ne încadrăm în termenul contribuabililor mici și mijlocii care este 30 Noiembrie. Acolo sunt peste 450.000. Acolo viteza este mai lentă. Există o bună parte dintre utilizatori care spun hai să mai vedem, să mai așteptăm că 30 noiembrie li se pare departe. Suntem înconjurați de țări care au trecut de mult la aceste procedee și bugetele naționale au avut încasări mărite”

Digitalizarea este o provocare mai ales pentru patronii firmelor mici. Mulți dintre ei, chiar dacă au vrut, nu au reușit să-și conecteze singuri casa de marcat la ANAF. Ina Florea deține un magazin care vinde echipamente pentru pescuit.
Recent și-a trecut casa de marcat în jurnalul electronic ANAF, dar cu un preț care nu i s-a părut deloc mic.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

Ina Florea, proprietar de magazin: „Au fost niște cheltuieli destul de mari și mi se pare că este cam nepotrivită această sumă adăugată la cheltuieli. Mi se pare cumva încorsetați de treaba asta pentru că revizia era undeva la 150 de lei iar această trecere la conectarea cu ANAF-ul costă în jur de 400 și ceva de lei”

Chiar dacă acest serviciu poate părea scump pentru unii patroni, Alexandru Panait, specialist în securitate informatică,
îți spune că doar așa vei face mai puține drumuri la ANAF.

Alexandru Panait, specialist securitate informatică: „Operațiunea în sine nu este extrem de complexă aceasta durând între 5 și 30 de minute dacă nu intervin altfel de probleme. Este extrem de importantă această opreațiune deoarece în momentul în care reușesc să se conecteze cu succes la ANAF nu va mai trebui să depună atât de multe documente către aceștia. Spre exemplu declarația A4200, nu va mai fi necesară. În mod normal n-ar trebui să aibă nici un fel de problemă, această conectare ar trebui să fie extrem de rapidă”