- Într-un atac asupra Spotify hackerii au obţinut informaţiile a 350.000 de utilizatori
- Hackerii au stocat datele în cloud, într-un fişier neprotejat
- Doi experţi în securitate cibernetică au pus stăpânire pe fişier
Hollywood-ul ne-a obişnuit cu imaginea hackerului ca fiind un tip pentru care tehnologia nu mai are niciun secret. Dar, ca în orice domeniu, şi în cyber-crime există hackeri şi hackeri. Unii care chiar ştiu ce fac, alţii care fac meseria de râs.
Într-un atac recent asupra Spotify, hackerii au reuşit să pună mâna pe datele personale a 350.000 de utilizatori. N-a fost un atac orchestrat cu fineţe, ci pur şi simplu au testat useri şi parole obţinute de alţi hackeri de pe alte platforme, să vadă dacă se potrivesc şi pe Spotify. Şi s-au potrivit. Numai că fişierul cu datele extrase a fost stocat în cloud fără niciun fel de protecţie. Practic, dacă dădeai peste acel fişier, puteai să-l deschizi şi să utilizezi datele respective fără nicio problemă. Ceea ce s-a şi întâmplat. Doi experţi în cybersecurity, Ran Locar and Noam Rotem au pus mâna pe fişier şi l-au codat, spre disperarea hackerilor.
Iar dacă hackerii ar primi premii, aceştia ar merita din plin premiul de cel mai prost hacker al anului.