• Diplomaţi din Egipt intermediază negocierile între Guvernul israelian şi liderii grupului fundamentalist Jihadul Islamic pentru oprirea confruntărilor militare, iar bilanţul operaţiunilor militare israeliene în teritoriul palestinian Fâşia Gaza a ajuns la zece morţi şi zeci de răniţi.
  • Conform unui diplomat citat de cotidianul The Times of Israel, Administraţia de la Cairo a iniţiat contacte cu Israelul şi cu liderii Jihadului Islamic pentru oprirea operaţiunilor israeliene în Fâşia Gaza şi pentru depăşirea conflictului.
  • Printre victime se numără un copil în vârstă de cinci ani. Alte zeci de persoane au fost rănite. Printre persoanele ucise figurează un lider al filialei locale a organizaţiei Jihadul Islamic, Tayseer Jabari.

Diplomaţi din Egipt intermediază negocierile între Guvernul israelian şi liderii grupului fundamentalist Jihadul Islamic pentru oprirea confruntărilor militare, iar bilanţul operaţiunilor militare israeliene în teritoriul palestinian Fâşia Gaza a ajuns la zece morţi şi zeci de răniţi.

Conform unui diplomat citat de cotidianul The Times of Israel, Administraţia de la Cairo a iniţiat contacte cu Israelul şi cu liderii Jihadului Islamic pentru oprirea operaţiunilor israeliene în Fâşia Gaza şi pentru depăşirea conflictului.

Avioane militare israeliene au bombardat masiv poziţii din teritoriul palestinian Fâşia Gaza, vizând poziţii ale grupului fundamentalist Jihadul Islamic. Ministerul Sănătăţii din Fâşia Gaza a anunţat că actualul bilanţ al bombardamentelor israeliene este de zece morţi. Printre victime se numără un copil în vârstă de cinci ani. Alte zeci de persoane au fost rănite. Printre persoanele ucise figurează un lider al filialei locale a organizaţiei Jihadul Islamic, Tayseer Jabari.

Recomandări

X PERCEPE O NOUĂ TAXĂ
FACEM ECONOMIE LA ELECTRICITATE
MEGHAN ÎȘI LANSEAZĂ NOUL BRAND
MOMENTUL ATACULUI
ESA CREEAZĂ O ECLIPSĂ ARTIFICIALĂ
SOMN UȘOR, TRUMP!

Grupurile islamiste din Fâşia Gaza au lansat, vineri seară, peste 100 de rachete spre sudul şi centrul Israelului, dar nu au fost raportate victime. Rachetele au fost lansate spre oraşele Ashdod, Sderot, Ashkelon, Holon şi Yavne, precum şi spre comunităţile Bat Yam şi Rishon Lezion, suburbii ale oraşului Tel Aviv, conform cotidianului Haaretz şi site-ului Ynetnews.com.

Armata israeliană a activat sistemele antiaeriene, inclusiv instalaţiile antibalistice Domul de Fier, pentru interceptarea rachetelor lansate din Fâşia Gaza. Cele mai multe rachete au fost interceptate. O rachetă a lovit o casă din oraşul Ashkelon, situat în sudul Israelului, dar nu a fost rănită nicio persoană.

În contextul amplificării confruntărilor militare, ministrul israelian al Apărării, Benjamin Gantz, a ordonat convocarea a 25.000 de rezervişti. Guvernul israelian a anunţat că operaţiunea militară vizează poziţii ale grupului islamist Jihadul Islamic şi va continua cât va fi necesar”. Operaţiunea a fost declanşată pe fondul riscurilor producerii unor atacuri ale grupurilor islamiste palestiniene ca reacţie la arestarea unui lider al organizaţiei Jihadul Islamic, Bassam al-Saadi, într-o operaţiune desfăşurată în Jenin, Cisiordania.

Ismail Haniyeh, liderul politic al organizaţiei fundamentaliste Hamas, care deţine controlul asupra teritoriului palestinian Fâşia Gaza, a avertizat că toate opţiunile sunt deschise” ca reacţie la atacurile israeliene.

Statele Unite au transmis vineri seară că Israelul are dreptul să îşi asigure apărarea, dar au iniţiat contacte diplomatice şi îndeamnă părţile să revină la calm. Statele Unite cred cu fermitate că Israelul are dreptul să se apere. Avem contacte cu diverse părţi şi îndemnăm toate părţile să revină la calm”, a declarat ambasadorul american în Israel, Thomas Nides.

Coordonatorul Naţiunilor Unite pentru Procesul de Pace din Orientul Mijlociu, Tor Wennesland, s-a declarat „preocupat” de escaladarea conflictului şi a cerut încetarea imediată a confruntărilor.