• CFR călători a cerut ca prețurile să crească de la 1 iulie.
  • Majorarea va fi de 20%, după nouă ani în care prețul nu a suferit nicio modificare.
  • Ministrul Transporturilor a declarat că garniturile CFR Călători au fost suplimentate.

CFR a cerut ca prețurile biletelor să crească. Acestea vor fi majorate cu 20%, după ce nicio modificare de preț nu a mai avut loc în ultimii nouă ani.

„Guvernul a aprobat astăzi bugetul CFR Călători. Compania CFR Călători a solicitat creşterea tarifelor pentru bilete de la 1 iulie 2022. Mai exact: o majorare cu 20%, după 9 ani în care nu s-a operat vreo modificare de preţ”, a scris vineri pe Facebook Sorin Grindeanu.

Conform acestuia, ar fi vorba de prima actualizare de tarife din 2013 încoace, în condiţiile în care preţurile la carburanţi şi la energie electrică au crescut constant, conform Mediafax.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

„Demersul aparţine conducerii CFR Călători care îşi asumă această solicitare necesară pentru investiţii şi pentru mentenanţă”, susţine Ministrul Transporturilor.

Acesta susţine că sunt necesare investiţii continue în infrastructura feroviară, iar CFR Călători este printre principalii beneficiari ai finanţărilor prin PNRR.

CFR Călători a suplimentat numărul vagoanelor şi oferă gratuitate refugiaţilor din Ucraina

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a anunțat că garniturile CFR Călători au fost suplimentate cu vagoane, pentru a asigura călătoriile gratuite pentru refugiaţii din Ucraina.

„CFR sprijină şi acum. S-au suplimentat toate garniturile de tren dinspre Suceava. Vin cinci garnituri de tren zilnic. Pe fiecare din aceste garnituri de tren s-au adăugat vagoane. În plus, oamenii circulă gratuit în România şi vor circula, în continuare, pe tot parcursul acestor evenimente pe care, sigur, cu toţii cred că ni le dorim să fie cât mai scurte, iar pacea să revină în Ucraina”, spune Sorin Grindeanu.

„Noi facem acest transport gratuit, dar nu doar CFR. În Portul Constanţa, traficul cu mărfuri care venea pe Odesa a fost schimbat pe Constanţa, dată fiind situaţia din portul Odessa. Sunt în jur de 6-7.000 de containere pe zi. O parte dintre ele este destinată Republicii Moldova, pentru că şi Republica Moldova, parte din aprovizionare, o făcea de la Odessa. CNAIR-ul a făcut un culoar special pentru transportul acestor acstor containere din portul Constanţa la Vama Albiţa. Şi acest acest tip de transport este scutit de tot ceea ce înseamnă taxe de drum, de greutate şi aşa mai departe”, conchide Grindeanu.