• Statele Unite au cerut miercuri Consiliului de Securitate al ONU să se reunească în legătură cu Coreea de Nord.
  • Asta după ce Pyongyangul a lansat o rachetă balistică deasupra Japoniei, dar diplomații au declarat că China și Rusia se opun unei discuții publice a organismului format din 15 membri.
  • Coreea de Nord, care deţine arme nuclerare, a efectuat marţi un test balistic, care a generat panică în Japonia, în contextul în care racheta a survolat teritoriul nipon.

Administraţia Joseph Biden a cerut convocarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite pe tema testelor balistice efectuate de Coreea de Nord, dar, potrivit unor diplomaţi citaţi de agenţia Reuters, China şi Rusia se opun unei dezbateri publice despre activităţile Phenianului.

Coreea de Nord, care deţine arme nuclerare, a efectuat marţi un test balistic, care a generat panică în Japonia, în contextul în care racheta a survolat teritoriul nipon. În replică, Statele Unite şi Coreea de Sud au efectuat exerciţii balistice comune, iar un portavion american a fost repoziţionat la est de coastele Coreei de Nord.

,,Trebuie să limităm capacităţile Coreei de Nord de avansare a programelor ilegale de tip balistic şi de fabricare a armelor de distrugere în masă” , a declarat Linda Thomas-Greenfield, ambasadorul american la Naţiunile Unite, cerând convocarea unei reuniuni extraordinare a Consiliului de Securitate ONU. Iniţiativa SUA este susţinută de Marea Britanie, Franţa, Albania, Norvegia şi Irlanda.

Recomandări

CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

Însă China şi Rusia au semnalat că se opun unei reuniuni publice, cerând, în schimb, măsuri de reducere a tensiunilor în Peninsula Coreea.

Nu este clar dacă va exista miercuri o reuniune a Consiliului de Securitate ONU sau dacă o astfel de sesiune va fi publică.