• Informațiile obținute de CIA arată că în China s-au desfășurat experimente pe oameni
  • Folosirea în scopuri militare ale biotehnologiilor, precum CRISPR, sunt considerate neetice
  • Doi academicieni au analizat proiectele prin care China vrea să ajungă la o revoluție în domeniul militar

Informații obținute de Statele Unite arată că în China s-au făcut mai multe experimente și teste pe oameni, membri ai Armatei Naționale de Eliberare. Scopul testelor se pare că ar fi dezvoltarea unui supraom, cu abilități îmbunătățite, asemenea celor reprezentați în filmele „Soldatul universal” sau „Căpitanul America”, relatează CNBC.

John Radcliffe, directorul Biroului Național de Informații susține afirmațiile într-un editorial publicat în Wall Street Journal, în care a prezentat amenințarea pe care China o pune Statelor Unite.

„Căutând puterea, Beijing nu mai are limite etice”, a scris Ratcliffe. Nici biroul acestuia, nici CIA, nu au dorit să elaboreze pe marginea subiectului. Alte surse care au abordat tema sunt doi academicieni care au scris o lucrare despre intențiile Chinei de a folosi biotehnologiile pe câmpul de luptă, inclusiv ceea ce părea a fi la acel moment o tehnologie care să prelucreze genele umane și implicit pe ale viitorilor soldați.

Recomandări

TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN GAZA
CE VEZI ÎN ITALIA
CÂNȚI, DECI EȘTI BINE

Academicienii au observat cercetările chineze, mai ales cele care implică tehnologia de editare a genelor CRISPR (clusters of regularly interspaced short palindromic repeats). CRISPR a fost inventat cu scopul de a trata boli genetice, iar oamenii de știință occidentali consideră folosirea acestuia în orice alt scop lipsită de etică.

Oamenii de știință din cadrul armatei chineze și strategii lor au subliniat în nenumărate rânduri faptul că biotehnologia ar putea deveni un nou pilon al viitoarei revoluții în afacerile militare”, scriau Elsa Kania, expert în tehnologiile chineze de apărare al Centrului pentru noua securitate americană și Wilson VornDick, consultant pe problemele cu China în cadrul Marinei.

Reprezentanții și purtătorii de cuvânt ai Guvernului de la Beijing întârzie să ofere un răspuns.