Diana Șoșoacă: „La Cotroceni ne-au luat telefoanele și vă spun că tare îmi e că s-a umblat la el. Iohannis nu a putut să susțină privirea mea continuă”

  • Diana Șoșoacă, avocat și viitor senator AUR în Parlamentul României, a fost invitata lui Ion Cristoiu la Aleph News.
  • Diana Șoșoacă: „Totuși eu am lucrat doi ani și ceva în Guvernul României. Am ales să plec pentru că eu nu am putut să mă pliez pe sistemul lor: dolce far niente și să ni se comande și noi să respectăm ordinele lor. ”
  • Diana Șoșoacă, despre participarea la consultările de la Cotroceni: ”Credea că mă duc să omor pe cineva? Erau paralizați de ce spune șeful.”

Interviurile lui Cristoiu. Diana Șoșoacă: M-aș simți mai în largul meu dacă vizitez un client la închisoare decât să ajung la Cotroceni

Diana Șoșoacă, avocat și viitor senator AUR în Parlamentul României, a vorbit duminică, la Interviurile lui Cristoiu, despre familie, funcția deținută în Guvern, plecarea în Canada, activitatea sa de avocat, mai ales în timpul pandemiei, dar și despre participarea la consultările de la Cotroceni cu președintele Iohannis, pe care le-a prezentat ca un adevărat reporter.

Diana Șoșoacă, despre familie: Iovanovici este numele meu de fată. Sunt macedoneancă din Skopie. Noi suntem din Macedonia. Deci jumătate din mine se trage din Skopie. Bunicii mei paterni de acolo vin. Bunicii paterni împreună cu toată familia au fugit aici în România. Șoșoacă este numele soțului meu. Nu mă deranjează, să știți. Am mai văzut un termen, al unui domn care nu mai e ziarist în ultima vreme. A inventat șoșochează. Mă bucur din suflet că am reușit să mai introduc un termen în dicționarul român. Mama, Alice Florescu Bleotu, este un reputat medic ginecolog, care a militat întotdeauna pentru țară și pentru popor. Noi avem în familie, ca să zic așa, eroi. Bunicul meu a luptat în al Doilea Război Mondial, la Cotul Donului. Un om care a iubit țara enorm de mult. Am o mătușă care a fost închisă pentru că a luptat împotriva regimului comunist.

Diana Șoșoacă, despre plecarea în Canada: Am stat în Canada o lună și jumătate. Chiar am avut posibilitatea să mă angajez la Ministerul Justiției de acolo, însă n-am putut. Am venit acasă de de dor (…) Nu am fost niciodată în Rusia. Mi-ar fi plăcut să merg să vizitez palatele, dar uite că nu a fost să fie. N-am nicio legătură cu Rusia. În Canada am fost la prietena mea. Au fost niște posibilități, dar le-am refuzat. Chiar lucram atunci în Departamentul de Comerț Exterior, unde fusese schimbarea aceea, când câștigase PDL-ul. Eu eram pe cabinetul ministrului. Și am plecat un timp pentru că erau acele discuții cine rămâne, cine nu rămâne. Eu oricum aveam profesia mea de avocat, nu mă interesa. Nu am vrut să particip la acele discuții interminabile și mi-am luat un concediu fără plată și am plecat o lună și jumătate la prietena mea în Canada.

Diana Șoșoacă, despre plecarea din Guvern: Sunt un om care privesc în viitor din punct de vedere juridic. Îi cunosc cum acționează. Totuși eu am lucrat doi ani  și ceva în Guvernul României. Am ales să plec pentru că eu nu am putut să mă pliez pe sistemul lor: dolce far niente și să ni se comande și noi să respectăm ordinele lor. Eu nu pot să funcționez așa, îmi pare foarte rău.

Diana Șoșoacă, despre cum a intrat Iisus în Ierusalim și opulența de azi a capilor Bisericii: Ne aducem aminte cum a intrat, da? Călare pe un măgar, într-un strai simplu și desculț. Tot ceea ce vedem acum, la o parte, să fim serioși că nu toți sunt, acea opulență cu obiecte aurite, cu tot felul de îmbrăcăminți care ies foarte mult în evidență, cu acele mașini de lux nu se potrivesc cu ideologia creștin-ortodoxă. Mi se pare că excede enorm de mult planul uman pe care îl aduce creștinismul, ortodoxia. Există o discrepanță foarte mare între acești conducători ai Bisericii, unii, și preoții din parohii care au o viață foarte grea.

Diana Șoșoacă, despre restricțiile din pandemie și efectele lor: Și să știți că se fac cercetări de către psihologi, eu colaborez cu foarte mulți, și într-adevăr, vom avea grave sechele mai ales asupra copiilor. Și adulții sunt foarte afectați. E cum să nu reacționezi așa, să nu strigi din toți rărunchii când vezi că ai o putere dictatorială. Pentru mine și pentru mulți avocați este un regim bolșevico-stalinist. Au avut momente când au fost de tip fascist. Și nu am spus-o numai eu.

Diana Șoșoacă, despre sprijinul primit de la instituțiile statului:  Am spus foarte clar că le mulțumesc tuturor acelor oameni care lucrează în instituțiile statului și, vezi Doamne, sunt încadrați partidelor de la putere, care au înțeles însemnătatea momentului, pericolul, și mi-au dat niște răspunsuri favorabile cu care eu am putut să merg și în instanță, care ne-au ajutat și au mai sensibilizat un pic puterea și au mai lăsat lațul ăsta al măsurilor foarte abuzive. Și am solicitat întregului sistem din România, ceea ce înseamnă inclusiv serviciilor, pentru că acolo stă totul. Există niște naționaliști patrioți în absolut tot ansamblul instituțiilor și serviciilor, există acești patrioți care au stat deoparte. Nu trebuie să lucrezi cu serviciile să-ți dai seama, să fim serioși.

Diana Șoșoacă, despre participarea la consultările de la Cotroceni: Credea că mă duc să omor pe cineva? Erau paralizați de ce spune șeful. Trebuia să primească ordine. Ne-au dezbrăcat  și ne-au pus să trecem ca la aeroport cu control special și ne-au reținut telefoanele. Atenție, este o încălcare gravă. Eu am cerut proces verbal de predare-primire, s-a uitat ciudat la mine, deși, ca demnitar al statului român, chiar dacă nu am depus jurământul… ne-au luat telefoanele și vă spun că tare mi-e că s-a umblat la el. Eu acum o să mă duc să-l verific pentru că eu știu ce fac ei.

Mi-am pus masca strict pe gură. Ne-a luat un sepepist, o doamnă, și cred că mai erau încă două persoane în spate (…) Am luat o prin curtea Cotroceniului, unde este Biserica. Am intrat într-o altă clădire, am lăsat hainele la o garderobă cu un număr de înregistrare și acolo era această antecameră plină de sepepiști. Cred că erau 12 persoane și ni s-a spus că putem să intrăm. Oricum toate holurile erau blindate de sepepiști și de personal al Administrației Prezidențiale. M-aș simți mai în largul meu dacă mă duc să vizitez un client la închisoare decât să ajung acolo. Deci mai mulți ca la închisoare. Toți foarte crispați, eram foarte urmăriți. Non stop atenția asupra mea. De fapt, fiecare dintre noi avea sepepiști care îi urmăreau pe fiecare (…) Sepepiștii erau într-o stare de încordare. Cred că au avut gradul zero de alertă.

Nu ai voie să mergi cu masca ta. Ți se dă mască la intrare și te pune să te dezinfectezi pe mâini. Eu am o alergie și am spus că vreau ceva antialergic. S-au blocat toți și zice “păi, uitați-l pe ăsta”. M-am uitat la ingredient și zic OK, cu ăsta îmi dau. Mă așteptam la mai mult de la instituția prezidențială (…) La masă, în dreptul fiecărui scaun, era numele nostru. Eu eram ultima, cea mai îndepărtată de președinte. Protocolul spune clar: stai în picioare până vine președintele României. S-a stat vreo 2-3 minute. I-a deschis ușa un sepepist, a intrat, prima privire a fost către mine. A spus “Sărut mâna, Bună ziua”. Am spus “Bună ziua”. Am stat drepți, s-au făcut poze și în timp ce se așeza a spus “vă rog luați loc. Nu ai voie să te așezi înaintea președintelui.

Nu mi se pare că Iohannis este dulap, cum i se spune. Sincer vă spun, am rămas uimită să văd un om foarte înalt, subțirel, nu este lat cum apare la televizor. Ce m-a impresionat foarte mult este privirea timidă. Nu a putut să susțină privirea mea continuă. Și-a lăsat ochii în jos, se vedea că are o curiozitate, ne-a privit pe toți, în special pe mine și pe George Simion. Mi s-a părut un om timorat. Acesta este impresia mea. Avea și o voce foarte înceată, nu caldă, tremurândă. Ăsta era timbrul vocal, tremurând. Ne-a dat cuvântul. Noi am hotărât ca George Simion să fie cel care vorbește.


În fiecare duminică, de la ora 20.00, la Aleph News, vei fi martorul unor povești de viață, mărturii și dezvăluiri în exclusivitate, la Interviurile lui Cristoiu.

Duminică, 20 decembrie, Diana Șoșoacă, avocat și viitor senator AUR în Parlamentul României, intră sub tirul întrebărilor și curiozității publicistului Ion Cristoiu.

Cine este cu adevărat Diana Șoșoacă. Când și cum a intrat în politică. Ce s-a întâmplat, la consultări, în spatele ușilor închise de la Cotroceni. Sunt doar câteva din întrebările la care vei afla răspunsurile în seara aceasta, de la ora 20.00, la Interviurile lui Cristoiu de la Aleph News.