• Liberalii ar vrea ca Iohannis să ajungă președinte interimar al Consiliului European.
  • FT: posibili succesori la șefia CE: Mario Draghi (Italia), Pedro Sanchez (Spania), Mette Frederiksen (Danemarca).
  • În martie 2024 va avea loc la București Congresul PPE.

Vin alegerile, necunoscutele sunt multe, iar politicienii puterii se întrec în scenarii care mai de care mai fantasmagorice ca să împace și capra și varza. Și intriga prezidențialelor dar și visele de după terminarea mandatului ale actualului președinte, Klaus Iohannis. Și n-ar fi pentru prima oară. În ultimii 2 ani, zeci de articole și variante au apărut pe această temă, dar niciunele n-au fost confirmate de realitate. Să ne aducem puțin aminte: mai bine de 1 an în România, apropiații lui Iohannis au avansat ideea că președintele va fi noul secretar general al NATO. Numai că n-a fost să fie. Din cauza războiului din Ucraina, mandatul lui Jens Stoltenberg a fost prelungit până în octombrie 2024.

În mediile politice interne și externe se discută despre posibilitatea ca dumneavoastră să fiți succesorul actualului șef al NATO, Jens Stoltenberg, atunci când mandatul acestuia se va termina. Dacă vi se va face o asemenea propunere, ținând cont că este posibil să fie făcută în timpul mandatului dumneavoastră de președinte, ați accepta-o?
Președintele României: Dacă mi s-ar face o astfel de propunere, aș evalua-o foarte serios și aș face o declarație publică.
Jurnalist: Ați avut vreo discuție cu liderii NATO pe acest subiect?
Președintele României: Cred că v-am răspuns exhaustiv”.

Exhaustiv sau nu, odată cu noul an au apărut și noi variante. După secretar general al NATO, președinte plin al Consiliului European, Înalt reprezentant al UE pentru politică externă, acum a apărut un nou scenariu pentru Iohannis. Să fie șef interimar al Consiliului, din vară, după ce pleacă din funcție Charles Michel. Liberalii chiar au discutat despre asta.

Recomandări

TRUMP ȘI ORBAN VOR SĂ FACĂ ALIANȚĂ
CE SPUNE MAȘINA TA DESPRE TINE?
UK AR TRIMITE SOLDAȚI ÎN GAZA
AVEM PRINTRE CELE MAI MICI PREȚURI LA ENERGIE
CUM S-AU CUNOSCUT WILLIAM ȘI KATE?
UNDE SUNT INVESTIȚIILE LUI CIOLACU?

Care sunt reacțiile din mediul politic?

Ciolacu a fost întrebat despre scenariul în care președintele Klaus Iohannis ar putea fi viitorul președinte al Consiliului European. „România are o șansă serioasă să ocupe o poziție importantă la nivel european. Este un culoar real și este o șansă, nu doar pentru președintele Klaus Iohannis, ci pentru România”, a declarat Ciolacu. Acesta a mai spus că discută frecvent cu președintele, inclusiv această temă.

Un scenariu discutat intens în PNL și în coaliție în această perioadă este plecarea lui Iohannis la președinția Consiliului European, începând cu 1 iulie, după vacantarea funcției de către Charles Michel, actual președinte, care va candida la Parlamentul European.

Deși numele lui Iohannis a fost vehiculat pentru o funcție europeană de rang înalt, de data aceasta președintele României ar avea o șansă reală, pentru că liderii europeni încearcă să evite accederea lui Viktor Orban în această poziție. Dacă vorbim de reacții contra, europarlamentarul Eugen Tomac respinge scenariul. El spune că Iohannis nu a reușit un lucru elementar, și anume, în ultimii doi să impună pe ordinea de zi a Consiliului European „chestiunea Schengen”. „Nu văd în nicio ecuație, vreo șansă cât de mică sau mare să o aibă președintele Iohannis pentru această poziție extrem de importantă”, spune Tomac.

Citește și