Ciolacu spune că Firea este candidatul PSD la Capitală: „Urmează să vedem dacă vom merge separat în această confruntare politică sau împreună cu cei de la PNL”

Ciolacu spune că PSD are candidatul pentru funcţia de primar al Capitalei, iar în perioada următoare se va decide dacă acest candidat va fi susținut împreună cu PNL sau nu. Pentru alegerile prezidențiale, cel mai probabil candidatul va fi chiar Marcel Ciolacu. Marcel Ciolacu a spus că este foarte clar pentru social democrați că o vor susține pe Gabriela Firea, fost primar în mandatul anterior.

„În momentul acesta am stabilit o alianţă electorală. În acest moment, candidatul pentru funcţia de primar general e doamna Gabriela Firea din partea PSD. În interiorul coaliţiei, la fel cum am stabilit şi o alianţă, urmează să vedem dacă vom merge separat în această confruntare politică sau mergem împreună cu cei de la PNL. Deci sunt ferm convins că, în următoarea perioadă, se va lămuri acest lucru”, a spus Marcel Ciolacu.

Miercuri, PSD și PNL au decis că vor comasa alegerile europarlamentare cu cele locale și că vor fi liste comune la europarlamentare. La începutul lunii februarie, Gabriela Firea a anunţat că a fost dezamăgită de ultima discuție cu Marcel Ciolacu pentru Primăria Capitalei.

Citește și

Exit mobile version