- Florin Cîțu a spus că va candida în congresul PNL „pentru o funcție”, dar în momentul de față se concentrează pe buget.
- Ludovic Orban a declarat că orice membru PNL poate candida pentru orice funcție de conducere în partid.
- Florin Cîțu: „Sunt vicepreşedinte al PNL, vă daţi seama, cu toţii vrem să candidăm la Congres”.
„În acest moment mă concentrez pe buget… Orice alte discuţii se poartă la timpul lor… Sunt vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal, am o experienţă pe care am acumulat-o în aceşti ani, şi sunt sigur că voi candida în congresul PNL pentru o funcţie.
Cred că pot să contribui la vârf în Partidul Naţional Liberal cu experienţa pe care am acumulat-o în această perioadă”, a spus Florin Cîţu, care a evitat să precizeze dacă vizează şefia partidului.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, că în curând vor fi alegeri în partid, adăugând că orice membru al PNL poate să candideze pentru orice funcţie de conducere din PNL.
„Vom declanşa cât de curând procesul de alegeri ample în PNL, care vor începe cu organizaţiile locale, apoi filialele judeţene şi, la sfârşit, va avea loc Congresul PNL.
Orice membru al partidului poate să candideze pentru orice funcţie şi este un exerciţiu democratic extrem de important în perioada care va urma”, a spus Orban.
Florin Cîţu a fost întrebat, sâmbătă, într-o altă conferinţă de presă, dacă va candida la Congres, iar răspunsul său lasă loc de interpretări: „Sunt vicepreşedinte al PNL, vă daţi seama, cu toţii vrem să candidăm la Congres”. Premierul a precizat că „este prea devreme” pentru o asemenea discuţie.