• Ca şi în cazul celorlalte grupe de vârstă, vaccinul se administrează sub formă de două doze, intramuscular, la un interval de 21 de zile.
  • Conform CNCAV, vaccinarea se poate efectua atât în centrele de vaccinare stabilite, cât şi în cabinetele medicilor de familie.
  • Platforma de programare a fost actualizată de către STS şi se vor putea face programări pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani.
  • Doar 12 cazuri de miocardită au fost înregistrate la 8,7 milioane de doze.

CNCAV a făcut joi, pe pagina de Facebook Ro-Vaccinare, precizări legate de vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani. Acesta ar urma să înceapă imediat după sosirea dozelor de vaccin.

Astfel, la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani, doza de Comirnaty (Pfizer) este mai mică decât cea utilizată la persoanele cu vârsta de peste 12 ani (10 µg comparativ cu 30 µg).

Ca şi în cazul celorlalte grupe de vârstă, vaccinul se administrează sub formă de două doze, intramuscular, la un interval de 21 de zile.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Conform CNCAV, vaccinarea se poate efectua atât în centrele de vaccinare stabilite, cât şi în cabinetele medicilor de familie.

Platforma de programare a fost actualizată de către STS şi se vor putea face programări pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani, după ce vaccinul va fi disponibil în România.

Vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani va începe în România după recepţionarea dozelor necesare. Estimăm să primim aceste doze în a doua jumătate a acestei luni”, au precizat reprezentanţii CNCAV.

Potrivit acestora, riscul de miocardită la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani este extrem de scăzut, fiind mult sub cel observat pentru categoria 12-17 ani: „Doar 12 cazuri de miocardită au fost înregistrate la 8,7 milioane de doze administrate în SUA la această categorie de vârstă. La băieţi, după doza 1 nu a fost înregistrat niciun caz, iar după doza 2 au fost înregistrate 4,3 cazuri la 1 milion de doze administrate, rata bazală de miocardită în populaţia nevaccinată fiind de 0,2 – 1.9 cazuri la un milion de persoane în interval de 7 zile”.