Cod galben în Capitală: prefectul cere primarilor asigurarea continuităţii furnizării utilităţilor

canicula

caniculă

Prefectul Toni Greblă cere, în contextul avertizării meteorologice de Cod galben, primarului general şi primarilor de Sector să acorde o atenţie deosebită pentru asigurarea continuităţii în furnizarea utilităților şi menţinerea unui contact permanent cu operatorii de distribuţie a energiei electrice.

„Având în vedere actualizarea avertizării meteorologice de Cod galben, emisă astăzi, 01.07.2022, de Administraţia Naţională de Meteorologie, pentru intervalul 2 – 3 iulie, când va fi înregistrat un disconfort termic ridicat, Prefectul Capitalei, domnul Toni Greblă, a solicitat Primăriilor de la nivelul Municipiului Bucureşti să ia măsurile care se impun pentru protejarea cetăţenilor şi pentru prevenirea apariţiei unor factori de risc ce pot afecta starea de normalitate a vieţii social – economice a Capitalei, precum şi pentru monitorizarea cu atenţie a evoluţiei fenomenelor meteorologice periculoase, astfel încât, în cazul unor situaţii de urgenţă, autorităţile să poată să intervină în timp util”, potrivit unui comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, Toni Greblă, preşedintele Comitetului Municipiului Bucureşti pentru situaţii de Urgenţă, a solicitat primarului general şi primarilor de Sector să acorde o atenţie deosebită pentru asigurarea continuităţii în furnizarea utilităților pentru populaţie şi suplimentării, dacă este cazul, a echipelor de intervenţie, astfel încât să se acţioneze operativ pentru remedierea eventualelor avarii.

„De asemenea, Prefectul Municipiului Bucureşti a dispus menţinerea unui contact permanent cu operatorii de distribuţie a energiei electrice pentru ca echipele de intervenţie să acţioneze operativ, în cazul producerii de avarii. Totodată, Prefectul Capitalei a solicitat luarea măsurilor necesare pentru protejarea persoanelor vulnerabile, a căror stare de sănătate ar putea fi afectată în perioada caniculară”, mai transmite Prefectura Capitalei.

Exit mobile version