- Comisia Europeană a vorbit pe 17 iunie despre strategia vaccinurilor COVID-19.
- Dacă în mod normal, un vaccin are nevoie de peste 10 ani pentru a fi dezvoltat, vaccinul contra COVID-19 are un termen limită de 12 – 18 luni.
- Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Uniunea Europeană va face tot posibilul pentru a se asigura că toți cetățenii, indiferent de locul în care trăiesc, au acces la vaccin.”
Conform comunicatului, dezvoltarea unui vaccin contra COVID-19 este o provocare majoră, având în vedere nevoia urgentă la nivel mondial. Mai ales în contextul în care, în mod normal, un vaccin eficient are nevoie de mai mult de 10 ani pentru a fi dezvoltat în condiții de siguranță.
Vaccinul contra COVID-19 este o urgență la nivel mondial, prin urmare nu dispune de atât de mult timp dedicat dezvoltării. Echipele din întreaga lume lucrează neîncetat pentru a obține un astfel de vaccin, într-un interval de 12 – 18 luni.
Pentru ca vaccinul să fie gata într-un timp atât de scurt, în paralel cu testele clinice se fac investiții în capacitatea de producție, astfel încât producția propriu-zisă a vaccinului să înceapă imediat ce testele clinice vor fi gata. Sau poate chiar mai devreme.
Astfel, obiectivele strategiei pentru dezvoltarea unui vaccin contra COVID-19 sunt următoarele:
- Se va asigura calitatea, siguranța și eficacitatea vaccinurilor;
- Se va asigura accesului rapid la vaccinuri pentru statele membre UE și cetățenii acestora, în contextul efortului de solidaritate la nivel global;
- Toți cei care fac parte din Uniunea Europeană vor avea acces echitabil la un vaccin ieftin, cât mai curând posibil.
Conform comunicatului, strategia are la bază doi piloni importanți:
- Asigurarea producției de vaccinuri în UE, dar și a unor rezerve suficiente pentru statele membre, prin încheierea de angajamente prealabile de achiziție cu producătorii de vaccinuri, prin intermediul Instrumentului pentru Sprijin de Urgență.
Pe lângă aceste angajamente, producătorii pot avea acces la fonduri suplimentare și la alte forme de sprijin.
- Adaptarea cadrului de reglementare UE pentru a ține cont de situația de urgență actuală și adoptarea metodelor pentru accelerarea dezvoltării, autorizarea și punerea la dispoziție a vaccinurilor, menținând în același timp standarde adecvate în materie de calitate, siguranță și eficacitate a vaccinurilor.
Angajamente prealabile de achiziție
Pentru a sprijini întreprinderile în dezvoltarea și producerea rapidă a unui vaccin, Comisia va încheia contracte cu producătorii individuali de vaccinuri în numele statelor membre.
În schimbul dreptului de a cumpăra un anumit număr de doze de vaccin într-un interval de timp dat, Comisia va finanța o parte din costurile inițiale pe care trebuie să le suporte producătorii de vaccinuri. Acest demers va lua forma unor angajamente prealabile de achiziție.
Finanțarea acordată va fi considerată acont pentru vaccinurile care vor fi achiziționate efectiv de către statele membre.
Finanțarea aferentă va proveni în mare parte din bugetul de 2,7 miliarde EUR al Instrumentului pentru Sprijin de Urgență. Un sprijin suplimentar va fi disponibil sub formă de împrumuturi de la Banca Europeană de Investiții.
Criterii de finanțare
Conform comunicatului, decizia privind vaccinurile care vor beneficia de finanțare va avea în vedere următoarele criterii neexhaustive: rigoarea abordării științifice și a tehnologiei utilizate, rapiditatea punerii la dispoziție la scară largă, dar și costurile, partajarea riscurilor, răspunderea, acoperirea diferitelor tehnologii, implicarea timpurie a autorităților de reglementare din UE, solidaritatea la nivel mondial și capacitatea de aprovizionare prin dezvoltarea capacităților de producție în interiorul UE.
Nu este exclus riscul ca vaccinurile care beneficiază de sprijin să eșueze la studiile clinice. Prin urmare, această strategie este similară cu o poliță de asigurare: transferă o parte din riscuri de la industrie către autoritățile publice, în schimbul garantării unui acces echitabil și la prețuri accesibile pentru statele membre la un vaccin, în cazul în care acesta devine disponibil.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Este un moment important pentru știință și solidaritate. Nimic nu este sigur, dar am convingerea că putem mobiliza resursele necesare pentru a găsi un vaccin care va învinge acest virus o dată pentru totdeauna. Trebuie să fim gata să producem și să punem la dispoziția populației acest vaccin pe întreg teritoriul Europei și în întreaga lume. Acest vaccin va constitui un progres major în lupta împotriva coronavirusului și o mărturie a ceea ce noi, în calitate de parteneri, putem obține atunci când ne punem laolaltă ideile, lucrările de cercetare și resursele. Uniunea Europeană va face tot posibilul pentru a se asigura că toți cetățenii, indiferent de locul în care trăiesc, au acces la un vaccin.”
Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat: „Colaborarea ne va spori șansele de a asigura accesul la un vaccin sigur și eficace, în cel mai scurt timp posibil. Vaccinul va fi astfel accesibil în mod just și echitabil pentru toți cetățenii din întreaga Uniune Europeană și la nivel mondial, ceea ce constituie cea mai bună ocazie de a găsi o strategie de ieșire definitivă din criza provocată de COVID-19.
Este ceea ce UE face cel mai bine: punerea în comun a resurselor, unirea eforturilor, obținerea de rezultate concrete pentru cetățeni. Nimeni nu va fi în siguranță până când nu vom fi cu toții în siguranță și vom depune toate eforturile pentru a-i proteja pe cetățenii UE și pe cei din întreaga lume.”
- LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 444. Netanyahu e acuzat de către opoziție că sabotează negocierile pentru ostatici
- Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
- LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.034. Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina va trebui să lupte pentru aderarea la NATO, dar este „realizabilă”
- Jennifer Lopez dezvăluie „dificultățile” pe care le întâmpină ca părinte care are gemeni: „Vrei să dai tot ce ai mai bun pentru ei. Vrei să îi ridici”
- Kiev atacă pentru prima dată pozițiile rusești folosind doar drone FPV terestre