Comisia Europeană lansează un nou instrument pentru a contracara propaganda rusă

FOTO - Hepta
  • Cetăţenii europeni au la dispoziţie începând de luni un nou instrument educaţional, lansat de Comisia Europeană, pentru a recunoaşte ştirile false.
  • Dezinformarea rusă despre invazia din Ucraina a încercat „să creeze confuzie şi să distragă atenţia de la agresiunea şi crimele de război ale Rusiei” , se arată într-un comunicat de presă al CE.
  • Noul instrument, care se numeşte „Învaţă”  şi este disponibil pe site-ul EUvsdisinfo.eu, explică tacticile de dezinformare din interiorul sistemului media al Kremlinului.

Cetăţenii europeni au la dispoziţie începând de luni un nou instrument educaţional, lansat de Comisia Europeană, pentru a recunoaşte ştirile false, inclusiv propaganda rusă despre războiul din Ucraina, potrivit a News.

Dezinformarea rusă despre invazia din Ucraina a încercat „să creeze confuzie şi să distragă atenţia de la agresiunea şi crimele de război ale Rusiei” , se arată într-un comunicat de presă al CE.

Această dezinformare este „manipulatoare şi este realizată într-un mod intenţionat şi coordonat” pentru a submina procesul democratic, afirmă serviciul diplomatic al Comisiei Europene.

Noul instrument, care se numeşte „Învaţă”  şi este disponibil pe site-ul EUvsdisinfo.eu, explică tacticile de dezinformare din interiorul sistemului media al Kremlinului.

Cei care accesează site-ul primesc instrucţiuni despre cum să identifice dezinformarea, iar prin quiz-uri şi jocuri învaţă cum să nu răspândească mai departe informaţii false.

EUvsdisinfo.eu a fost lansat în 2015 pentru a ajuta UE să identifice şi să monitorizeze campaniile de manipulare ale Rusiei care au ca ţintă blocul comunitar şi pentru a educa publicul în legătură cu felul în care ar trebuie să reacţioneze.

UE: dezinformarea, o „provocare politică şi de securitate tot mai mare

UE consideră dezinformarea ca o „provocare politică şi de securitate tot mai mare” , iar în ultimele luni a depus multe eforturi pentru a contracara discursul Kremlinului despre sancţiunile europene împotriva Rusiei.

Propaganda Kremlinului susţine că sancţiunile economice ale UE asupra exporturilor ruseşti au dus la creşterea preţurilor la alimente la nivel global.

Ca reacţie, UE a subliniat în mod repetat excepţiile din multiplele pachete de sancţiuni pentru bunurile şi produsele agricole ruseşti.

Kremlinul susţine de asemenea că acordul intermediat de UE pentru a permite exporturilor de cereale să părăsească porturile ucrainene după o blocadă navală rusească nu a ajuns la ţările care aveau cea mai mare nevoie, o acuzaţie respinsă de UE.