Sari la continut
Government

Concluzii după întâlnirea dintre Trump și Zelenski de la Mar-a-Lago: Planul de pace a fost agreat în proporție de 90%. Problema teritoriilor rămâne nerezolvată. Liderii europeni sunt invitați la discuții în SUA, în ianuarie. Trump anunță „grupuri noi de lucru” între ucraineni, ruși și americani

Concluzii după întâlnirea dintre Trump și Zelenski de la Mar-a-Lago: Planul de pace a fost agreat în proporție de 90%. Problema teritoriilor rămâne nerezolvată. Liderii europeni sunt invitați la discuții în SUA, în ianuarie. Trump anunță „grupuri noi de lucru” între ucraineni, ruși și americani
  • Trump l-a sunat pe Putin înainte de întâlnirea cu Zelenski.
  • Trump a anunțat că îi va găzdui în ianuarie pe „liderii ucraineni și europeni la Washington sau în altă locație” pentru a continua negocierile de pace.
  • Trump a anunțat extinderea grupurilor de lucru existente. Grupurile de lucru vor fi între ruși, americani și ucraineni.
  • Zelenski a spus că „acum se lucrează la 6 documente” – în condițiile în care zilele trecute erau patru.
  • Trump: „Ucraina și SUA sunt mult mai aproape acum de un acord de pace”
  • Trump: „Dacă nu se rezolvă nimic, vor continua să moară milioane de oameni”
  • Trump: „Ar face bine să ajungă acum la un acord, pentru că rușii le-au luat deja niște teritorii și nu se vor opri”
  • Armistițiul rămâne în continuare exclus de pe lista opțiunilor: „Vrem pace”, spune Trump.

Întâlnirea dintre Trump și Zelenski de la Mar-a-Lago s-a încheiat după mai bine de 2 ore. Cei doi i-au sunat pe liderii europeni pentru a-i informa cu privire la progresul făcut în cadrul discuțiilor, iar apoi au participat la o conferință comună de presă.

Zelenski și Trump vor rămâne în contact pentru a finaliza acordul de pace. Încă o discuție este așteptată chiar luni, pe 29 decembrie.

Ucraina și SUA sunt mult mai aproape acum de un acord de pace; a spus Trump, însă a subliniat că „problema teritoriilor – mai ales Donbas – rămâne nerezolvată”.

Trump a spus că „sunt negocieri foarte dificile și că progresul se datorează tuturor întâlnirilor pe care delegațiile ucrainene și americane le-au purtat în ultima lună”.

„Pacea nu este un proces de o zi”, a spus Trump.

Trump a anunțat că îi va găzdui în ianuarie pe „liderii ucraineni și europeni la Washington sau în altă locație” pentru a continua negocierile de pace.

Trump se așteaptă ca acordul de pace să fie finalizat în câteva săptămâni și a anunțat extinderea grupurilor de lucru existente. Grupurile de lucru vor fi între ruși, americani și ucraineni.

Totodată, nu a fost o exclusă întâlnire Zelenski-Putin, însă această ar avea loc „la momentul potrivit”.

Trump vrea să-l adauge pe secretarul de Război Pete Hegseth la negocieri, iar apoi aceste grupuri de lucru SUA-Ucraina ar începe să negocieze cu rușii. Zelenski a spus că „acum se lucrează la 6 documente” – în condițiile în care zilele trecute erau patru.

Înainte de întâlnirea cu Zelenski, Trump a vorbit la telefon cu Putin, iar în cadrul conferinței comune de presă a dat detalii despre discuțiile avute cu liderul rus: „Rusia vrea să vadă că Ucraina are succes. Știu că sună bizar, dar Putin a declarat că vrea ca Ucraina să aibă succes. Multe lucruri bune din această discuție”, a spus Trump, iar Zelenski a izbucnit în râs când a auzit că „Rusia vrea ca Ucraina să aibă succes”.

În privința garanțiilor de securitate cerute de Ucraina din partea SUA, Trump a declarat că au fost discutate, agreate, iar Europa va asigura o mare parte dintre acestea, având sprijin 100% din partea Statelor Unite”.

În privința centralei nucleare de la Zaporojie – cea mai mare din lume – Trump a declarat că a „vorbit pe larg despre asta azi, atât cu Zelenski, cât și cu Putin”.

„Centrala e în stare bună. Am vorbit despre asta și cu Putin. Probabil e cea mai mare din toată lumea, va vine să credeți? Iar Putin lucreaza cu ucrainenii ca să o deschidă. Rusia n-a lovit centrala cu rachete, n-a lovit-o cu nimic. Dar rușii lucreaza cu ucrainenii, e în stare bună. E un pas mare că Putin nu bombardează Zaporojie. Un pas mare”, a spus Trump, în contextul în care duminică, 28 decembrie, Ucraina și Rusia au acceptat o încetare a focului locală pentru punerea în funcțiune a centralei.

Armistițiul rămâne în continuare exclus, a spus Trump: „Vrem pace, vrem să punem capăt războiului. Dacă ar fi armistițiu, luptele ar putea fi reluate oricând”.

În privința referendumului, Zelenski a spus că „poate fi folosit ca parte a planului de pace”, iar „ucrainenii au dreptul să-și exprime, prin referendum, punctul de vedere față de planul de pace”. În acest sens, Trump a declarat că „e gata să vină în Ucraina” și să se adreseze „Parlamentului ucrainean pentru a ajuta la rezolvarea acestei situații”.

Mesajul lui Zelenski după întâlnire

„Mulțumesc Președintelui Trump pentru întâlnirea minunată. Am avut o discuție semnificativă despre toate problemele și apreciem foarte mult progresul pe care echipele ucraineană și americană l-au făcut în ultimele săptămâni. Suntem foarte recunoscători lui Steve Witkoff și Jared Kushner pentru implicarea și dedicarea lor deplină cauzei, precum și echipei noastre, în special lui Rustem Umerov și Andrei Gnatov.

Am discutat toate aspectele cadrului de pace și am obținut rezultate semnificative. De asemenea, am discutat despre următoarele etape. Suntem de acord că garanțiile de securitate sunt esențiale pentru obținerea unei păci durabile și echipele noastre vor continua să lucreze la toate aspectele. Am convenit ca echipele noastre să se întâlnească săptămâna următoare pentru a finaliza toate discuțiile. De asemenea, am convenit cu președintele Trump că acesta va primi liderii ucraineni și europeni la Washington în ianuarie.

Ucraina este pregătită pentru pace”, a scris Zelenski pe Telegram, după conferința de presă comună cu Trump.

Etichete: Aleph News, conflict, donald trump, europa, garantii de securitate, lideri europeni, pace, romania, rusia, rusia ucraina, știrile Aleph News, stirile aleph news, sua, trump, ucraina