• Familia lui Biden i-a spus acestuia să rămână în cursă în timpul unei întâlniri la Camp David, scrie New York Times.
  • După dezbatere, un grup de donatori și susținători i-au cerut lui Biden să se retragă.
  • După debate-ul cu Trump, Biden își asigură sponsorii din campanie ca mai are șanse să câștige alegerile din SUA.

După debate-ul cu Trump, Biden își asigură sponsorii din campanie că mai are șanse să câștige alegerile din SUA. „Prestația” de la dezbaterea cu fostul președinte republican a alimentat îngrijorarea cu privire la candidatura sa. La o strângere de fonduri din weekend, președintele SUA a promis că-l va învinge pe Trump, chiar dacă, spune el, niciunul nu s-a descurcat prea bine la debate.

În timpul dezbaterii, Biden a fost răgușit și a avut momente de pauză și răspunsuri incoerente, ridicând din nou problema vârstei. Președintele SUA are 81 de ani, iar dacă ar fi ales, la finalul mandatului ar împlini 86 de ani. Vârsta lui Biden a fost unul dintre elementele pe care Trump și-a construit campania electorală, deși republicanul are 78 de ani.

După dezbatere, un grup de donatori și susținători i-au cerut lui Biden să se retragă. Comitetul editorial al New York Times a făcut același apel săptămâna trecută. Exista deja și discuții despre cine i-ar putea lua locul lui Biden.

Recomandări

VA CÂNTA CELINE DION LA JO?
CE VREA NETANYAHU DE LA SUA
WHATSAPP VINE CU NOI AVATARE
CHARLES INVESTEȘTE ÎN ELICOPTERE
TE CONFRUNȚI CU MAHMUREALĂ EMOȚIONALĂ?
CANICULA LOVEȘTE INDUSTRIA HORECA

Ce l-a sfătuit familia

Președintele, în vârstă de 81 de ani, a participat sâmbătă la strângeri de fonduri în New York și New Jersey și și-a apărat prestația în cadrul dezbaterii prezidențiale de la CNN.

Și familia l-ar fi sfătuit pe Biden să rămână în cursă, la o întâlnire în Camp David, scrie New York Times. Familia sa a jucat un rol-cheie în decizia sa de a candida în 2020.

Democrații îl susțin public pe Biden

Și dacă sponsorii din campanie îi cer să se retragă, unii democrații de top s-au adunat duminică să-și arate sprijinul pentru campania sa, scrie AP.

Aceștia i-au încurajat pe alegători să treacă peste moment, să se uite la bilanțul pe termen lung al lui Biden și să se concentreze pe declarațiile „mincinoase” ale lui Trump din timpul dezbaterii de 90 de minute.

Un sondaj CBS News Youth Gov publicat duminică a arătat că 72% dintre alegătorii chestionați cred că președintele nu are capacitatea cognitivă necesară pentru a fi președinte. Într-un sondaj anterior CBS News 65% aveau aceeași părere.

Citește și