• Deputații dezbat legea privind folosirea canabisului în scop medical
  • Bolnavii cronic, în stadiu terminal, ar putea primi tratament pe bază de canabis
  • România e mai aproape decât te-ai putea aștepta de legalizarea canabisului în scop medical

O lege care permite pacienților cu boli cronice, aflate în fază terminală, să poată folosi tratamente pe bază de canabis a trecut deja de Senat. Iar noii deputați au început să studieze proiectul. Dacă odată ajunsă la vot, legea e adoptată, atunci ea va ajunge la președintele Iohannis, care are ultimul cuvânt.

Totul a pornit cu o petiție inițiată de fiica unei femei care a murit din cauza cancerului și care a strâns peste 20 de mii de semnături. A urmat un proiect de lege inițiat de doi parlamentari de la PSD și unul de la USR. Textul prevede că tratamentul pe bază de canabis poate fi doar sub formă de ulei, tinctură, infuzie sau inhalare. Fumatul nu e permis.

Unde e legală marijuana medicinală

  • Austria – 2008
  • Italia – 2013
  • Cehia – 2013
  • Croația – 2015
  • Macedonia de Nord – 2016
  • Polonia – 2016
  • Germania – 2017
  • Grecia
  • Cipru – 2017
  • Luxemburg – 2017
  • Marea Britanie – 2018
  • Danemarca – 2018
  • Portugalia – 2018
  • Malta – 2018
  • Irlanda – 2019 (program pilot timp de 5 ani)

Austriecii au legalizat marijuana medicinală încă din 2008. Au urmat Italia și Cehia în 2013, Croația în 2015 și Macedonia de Nord și Polonia în 2016. Un an mai târziu, pe listă s-au înscris Germania, Grecia, Cipru și Luxemburg. În 2018, avem patru țări care au permis tratamentele pe bază de canabis: Marea Britanie, Danemarca, Portugalia și Malta. Iar în Irlanda a început, în 2019, un program pilot, care va dura cinci ani.

Recomandări

CUM PUTEA FI EVITAT RĂZBOIUL RUSO-UCRAINEAN?
XI JINPING RESTRUCTUREAZĂ ARMATA
IOHANNIS CAUTĂ JOB LA C.E.
BEYONCE FACE SHOW LA VMA
MEGHAN FACE PARTENERIAT CU NETFLIX
TRUMP ȘI ORBAN VOR SĂ FACĂ ALIANȚĂ

Tot un astfel de program va începe și în Franța, în luna martie. Și avem țări unde consumul de canabis nu mai e pedepsit – Cehia, Israel, Spania sau Portugalia. Și țări precum Bulgaria, Ungaria, Slovacia sau Suedia unde inclusiv consumul e ilegal. Exact ca în România.