• Coreea de Nord a lansat o presupusă rachetă balistică, la mai puțin de o săptămână după ce a lansat ceea ce a pretins a fi o rachetă hipersonică.
  • Paza de coastă a Japoniei a raportat, de asemenea, lansarea.
  • Misiunea Statelor Unite la ONU a emis o declarație comună în care a condamnat testul de săptămâna trecută.

UPDATE. Coreea de Nord afirmă că a efectuat, în data de 12 ianuarie 2022, un nou test de rachetă hipersonică, sub supravegherea liderului său Kim Jong-un.

Presa de stat a declarat că racheta lansată marți a reușit să efectueze cu succes un viraj înainte de a-și atinge ținta în mare, la o distanță de aproximativ 1.000 km (621 mile).

Acesta marchează al treilea test raportat de Coreea de Nord cu o rachetă hipersonică, care poate evita detectarea pentru o perioadă mai lungă decât rachetele balistice.

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC
TÎLVAR VREA OBUZIERE DIN COREEA DE SUD
AVOCATUL TODD BLANCHE: „DONALD TRUMP ESTE NEVINOVAT”
XXX FĂRĂ NECUNOSCUTE

Prezența președintelui nord-coreean ar putea indica faptul că tehnologia s-a îmbunătățit, spun analiștii.

Coreea de Nord a lansat o presupusă rachetă balistică, la mai puțin de o săptămână după ce a lansat ceea ce a pretins a fi o rachetă hipersonică. Coreea de Sud a declarat că a detectat lansarea marți, la ora locală 07:27 (00:27 ora României).

Paza de coastă a Japoniei a raportat, de asemenea, lansarea. După spusele lor, Coreea de Nord a lansat un „obiect asemănător unei rachete balistice”.

Evenimentul vine la scurt timp după ce șase țări au emis o declarație prin care au îndemnat țara condusă de Kim Jong-Un să înceteze „acțiunile sale destabilizatoare”.

„Armata noastră a detectat o presupusă rachetă balistică lansată de Coreea de Nord de pe uscat spre Marea de Est”, a declarat șeful Statului Major Întrunit (JCS) al Coreei de Sud. El a mai adăugat că serviciile de informații din Coreea de Sud și Statele Unite ale Americii sunt în curs de a efectua o analiză detaliată, potrivit Al-Jazeera.

Cea mai recentă lansare subliniază angajamentul liderului nord-coreean Kim Jong-un de a consolida apărarea țării ca parte a priorităților sale politice pentru 2022. Acestea au fost enunțate în timpul unei întâlniri cheie din decembrie.

Luni, misiunea SUA la ONU, căreia i s-au alăturat Franța, Republica Irlanda, Japonia, Regatul Unit și Albania, a emis o declarație comună în care a condamnat aparentul test de săptămâna trecută.

„Aceste acțiuni sporesc riscul de calcul greșit și de escaladare și reprezintă o amenințare semnificativă la adresa stabilității regionale”, a declarat ambasadorul SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield.

Grupul a cerut Coreei de Nord „să se abțină de la alte acțiuni destabilizatoare… și să se angajeze într-un dialog semnificativ în vederea atingerii obiectivului nostru comun de denuclearizare complete”.

Coreea de Nord a întâmpinat noul an cu două teste cu rachete în succesiune rapidă.

Testul de astăzi ar putea fi programat pentru a coincide cu o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU la New York, unde SUA și aliații săi au condamnat lansarea de săptămâna trecută.