• Anchetatorii din Coreea de Sud adună probe video de la peste 50 de camere de supraveghere private, precum şi din social media pentru a stabili ce s-a întâmplat în busculada din Seul.
  • Coreea de Sud a început o săptămână de doliu, bilanţul tragediei ajungând la 154 de morţi şi 149 de răniţi, dintre care 33 în stare gravă.
  • Busculada de Halloween din Itaewon este unul dintre cele mai grave dezastre din Coreea de Sud de la naufragiul unui feribot, în 2014, în urma căruia au murit 304 persoane, în principal elevi de liceu, potrivit CNN.

Anchetatorii din Coreea de Sud adună probe video de la peste 50 de camere de supraveghere private, precum şi din social media pentru a stabili ce s-a întâmplat în busculada din Seul, când zeci de mii de persoane sărbătoreau Halloween-ul, scrie Bloomberg.

Coreea de Sud a început o săptămână de doliu, bilanţul tragediei ajungând la 154 de morţi şi 149 de răniţi, dintre care 33 în stare gravă. Printre persoanele decedate se află cetăţeni din cel puţin 24 de ţări.

Premierul sud-coreean Han Duck-soo a promis o investigaţie detaliată, iar autorităţile au precizat că se concentrează pe reconstituirea lanţului de evenimente care a dus la busculadă şi că încearcă să stabilească dacă există vreun vinovat pentru declanşarea îmbulzelii.

Recomandări

NEGULESCU IA PREMIU PENTRU ȘTIINȚĂ
HARRY NU PRIMEȘTE MAI MULTĂ SECURITATE
FBI CERCETEAZĂ PRĂBUȘIREA DIN BALTIMORE
FACEM ECONOMIE LA ELECTRICITATE
MEGHAN ÎȘI LANSEAZĂ NOUL BRAND
X PERCEPE O NOUĂ TAXĂ

Ce se știe până acum despre tragedie

Preşedintele Yoon Suk-yeol, care a desemnat zona unde s-a produs tragedia, Itaewon, drept zonă sinistrată, a vizitat luni un altar din apropierea primăriei din Seul şi a adus un omagiu victimelor.

Potrivit purtătorului său de cuvânt, el a cerut, în cursul unei întâlniri de luni, măsuri de siguranţă la marile adunări neorganizate.

Analizăm camerele de supraveghere pentru a descoperi cauza exactă a accidentului” , a declarat anchetatorul-şef al poliţiei, Nam Gu-jun, potrivit Reuters.

Vom continua să interogăm mai mulţi martori, inclusiv angajaţi ai magazinelor din apropiere” , a spus el.

Majoritatea victimelor sunt adolescenți

Zeci de mii de persoane, majoritatea adolescenţi sau tineri până în 30 de ani, costumaţi, s-au strâns sâmbătă seară pe străzile din cartierul Itaewon pentru prima petrecere fără restricţii de Halloween după pandemie.

Însă s-a declanşat haosul atunci când o mulţime de oameni a intrat pe o alee extrem de strâmtă şi alunecoasă, deşi aceasta era deja plină, potrivit unor martori.

Identificarea victimelor este aproape gata, iar pregătirile pentru înmormântare pot avansa, a spus premierul Han Duck-soo. Vom face tot posibilul pentru a oferi sprijinul necesar, reflectând cât de mult posibil opiniile familiilor îndoliate” , a precizat el.

Luni, oamenii au depus crizanteme albe şi lumânări la un mic altar improvizat la ieşirea din staţia de metrou Itaewon.

Zeci de anchetatori şi experţi în medicină legală au verificat aleile pline de gunoaie şi care erau liniştite, multe magazine şi cafenele fiind închise.

Şcolile, grădiniţele şi companiile din ţară au anulat evenimentele pregătite de Halloween. Concertele K-pop şi informările guvernului au fost de asemenea anulate.

Tragedia survine în contextul în care cartierul Itaewon începea să îşi revină după mai mult de doi ani de restricţii legate de COVID-19. Acest dezastru este cel mai mare din ţară de după scufundarea unui feribot în 2014, când au murit 304 persoane, în special elevi de liceu, potrivit CNN.