Coșmarul incendiilor revine în Grecia. Două sate din apropierea Atenei au fost evacuate

FILED - 05 August 2021, Greece, Afidnes: People carry their belongings to safety as a wildfire rages in a wooded area north of Athens. Greek and Polish firefighters managed to protect a village and rescue its inhabitants from a wildfire that has been burning for days west of Athens and had been further fuelled by a shift in the wind direction. Photo: Angelos Tzortzinis/dpa

Două sate din vestul Atenei au fost evacuate luni după ce a izbucnit un nou incendiu într-o zonă forestieră care a fost răvășită de flăcări încă de săptămâna trecută. Pompierii se străduiesc să stingă focul în timp ce localnicii sunt nevoiți să-și părăsească locuințele, scrie Reuters.

Forțele de ordine au intervenit pentru a evacua de urgență localitățile Vilia și Profitis Ιlias, aflate la circa 50 km de capitala greacă Atena, în condițiile în care vântul puternic a întețit incendiul. Nu au fost încă raportate informații despre răniți.

De la începutul lunii august, mai mult de 500 de focare de incendiu au devastat întreaga Grecie, nimicind zone vaste de teren forestier. Mii de oameni au fost obligați să își abandoneze gospodăriile. Incendiul de pe insula Evia a ars timp de câteva zile până când a fost stins.

În vara acestui an, Grecia, Turcia, Tunisia, dar și alte națiuni din zona mediteraneană au cunoscut unele dintre cele mai ridicate temperaturi din ultimele decenii.

85 de pompieri, 13 elicoptere și 8 avioane de bombardament cu apă au intervenit luni pentru a stăpâni incendiul din nord-vestul Atenei, a precizat un oficial al brigăzii de pompieri. Săptămâna trecută, mai mult de 9.000 de hectare de păduri de pin au fost mistuite de flăcări în aceeași locație.

Exit mobile version