• Gheorghe Moroșan a depășit faza critică, după ce a fost împușcat de polițiști
  • În cel mult două zile, medicii speră că Gheorghe Moroșan va putea fi audiat
  • Medicii au scos din corpul lui Moroșan 9 gloanțe, din care 2 letale și 7 de cauciuc
  • Gheorghe Moroșan este păzit, în prezent, de patru polițiști. Doi dintre ei stau în salonul ATI, cu pacientul, iar alți doi, la ușă, în exterior

Gheorghe Moroșan, bărbatul care a sechestrat și apoi a ucis cei doi muncitori care renovau apartamentul din care fusese evacuat, a depășit faza critică, după ce a fost împușcat de polițiști. El a fost operat, i s-au scos 9 gloanțe, iar miercuri a fost detubat și este conștient.

Managerul Spitalului din Onești, Gelu Nicolcea, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că în urmă cu puțin timp bărbatul care a fost împușcat de polițiști după ce a sechestrat și ucis cei doi muncitori, a fost detubat. În cel mult două zile, medicii speră că Gheorghe Moroșan va putea fi audiat.

„Am vorbit cu șeful secției de Chirurgie, mi-a spus că pacientul a fost detubat și este pe Terapie Intensivă, este sub supraveghere medicală. Starea lui nu este dintre cele mai bune pentru că, după operație, dar speră ca într-o zi – două starea de sănătate să îi permită să fie audiat”, a spus managerul Spitalului Municipal Onești.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

Medicii au scos din corpul lui Moroșan 9 gloanțe, din care 2 letale și 7 de cauciuc.

Gheorghe Moroșan este păzit, în prezent, de patru polițiști. Doi dintre ei stau în salonul ATI, cu pacientul, iar alți doi, la ușă, în exterior.

Întrebat dacă pacientul va fi transferat la un spital penitenciar, managerul Spitalului Municipal Onești a spus că deocamdată nu se pune problema transferului, pentru că are nevoie, în continuare, de terapie intensivă.

„După ce va fi stabilizat și trecut pe secția de Chirurgie, atunci se va lua legătura cu organele de urmărire penală pentru a se stabili modalitatea de continuare a tratamentului”, a mai spus Nicolcea.

După ce a fost detubat, Gheorghe Moroșan este conștient, vorbește, dar este ușor confuz.

Medicii nu au vorbit cu el despre ceea ce s-a întâmplat în apartamentul unde a produs crimele.

„Discuții de acest fel nu au loc între medici și pacient. El este tratat ca un pacient”, a mai spus Nicolcea.

Doi muncitori care renovau un apartament în Onești, județul Bacău, au fost omorâți, luni seara, de fostul proprietar, în vârstă de 68 de ani, supărat că fusese evacuat. Poliția a deschis focul pentru a intra în apartamentul unde agresorul a ținut cei doi bărbați ostatici, după ce negocierile dintre agresor și forțele de ordine au eșuat.

Acesta i-a înjunghiat pe cei doi muncitori, unul dintre ei murind pe loc și altul la spitalul din Onești.

Polițiștii au intervenit în forță și au tras mai multe focuri de armă. Agresorul a ajuns și el la spital. El multiple plăgi împușcate în mâini, picioare, abdomen.

Soția lui Gheorghe Moroșan, bărbatul care a ținut ostatici și apoi a omorât doi muncitori în Onești, a fost arestată pentru 30 de zile.