• Cristina Cimpu, avocată din Timișoara, organizează acțiuni de caritate pentru copii
  • Avocata Cimpu a trimis ajutoare și copiilor din Kosovo, în timpul conflictului
  • „Să nu ajut este ca și cum fac un rău!” spune aceasta

„Să nu ajuți e ca și cum ai face un rău!”. Este motto-ul după care se ghidează de peste 30 de ani Cristina Cimpu din Timișoara. Avocată de profesie, este apărătoarea faptelor bune pentru copii. A început faptele bune prin 1990, când era în liceu, la Severin.

Cristina Cimpu, avocată: Prefer să mă definesc ca o persoană implicată în problemele societății, și cred că au venit cam la pachet, atât faptul că m-am făcut avocat, cât și faptul că m-am implicat în societate, vine din aceea că nu am avut niciodată abilitatea de a ignora suferința celor din jur și nedreptatea.

Din nefericire, banii niciodată nu activează bunătatea. Noi avem pe grupul unde promovăm cazurile noastre umanitare, mămici pe care noi le-am ajutat înainte, și vin și donează, atât cât pot ele, pentru celelalte cazuri pe care noi le promovăm.

Recomandări

TRUMP RESPINGE SONDAJELE
DIASPORA FACE DIFERENȚA
VIITORUL MOLDOVEI SE DECIDE
NOVO, CONTRA OBEZITĂȚII
SĂNĂTATE CU ORICE CHIP
UNDE MĂNÂNCI AZI?

Ce activează compasiunea? Implicarea este de fapt posibilitatea omului de a se pune într-o situație, deci nu evenimentele din trecut, ci ceea ce el crede sau se teme că i s-ar putea întâmpla în viitor, de aceea unele campanii merg foarte bine, iar altele trec neobservate.

Spre exemplu, o mamă, văzând un copil care se îmbolnăvește, punându-se în situația lui, va reacționa mult mai puternic decât într-o situația în care nu se poate pune. Ce încercăm noi este să educăm această conștiință colectivă și să evităm să donăm doar în situațiile în care ne este teamă că vom putea ajunge.

Momentul când am realizat că voi face tot ce ține de mine a fost acum foarte mult timp, în adolescență, în liceu. Ne bucuram de libertate, se schimbaseră foarte multe lucruri, și aveam foarte mulți prieteni în Serbia, comunicam prin scrisori, eram înfrățiți cu un liceu din Serbia, din Valjevo, în momentul în care conflictul din Kosovo a izbucnit.

Bombele se vedeau de la noi, din zonă, eu sunt din Drobeta-Turnu Severin. Valjevo a fost bombardat, prietenii noștri au rămas fără locuințe, și a fost momentul în care am realizat că nu poți să fii alături de oameni doar la bine, ci trebuie să-i ajuți și când le este foarte greu”.