Criză politică majoră în Marea Britanie. Au demisionat doi guvernanți importanţi din executivul lui Boris Johnson

Criză politică majoră în Marea Britanie. Doi miniştri importanţi din guvernul lui Boris Johnson au demisionat

05 April 2022, United Kingdom, London: UK Prime Minister Boris Johnson meets with President of Ghana Nana Akufo-Addo (Not Pictured) at 10 Downing Street. Photo: Justin Tallis/PA Wire/dpa

Ministrul britanic de Finanţe, Rishi Sunak, şi ministrul Sănătăţii, Sajid Javid, doi membri importanţi ai Guvernului de la Londra, au demisionat marţi seară, distanţându-se de premierul Boris Johnson, supus presiunilor intense pentru a se retrage de la putere.

Premierul Boris Johnson, liderul Partidului Conservator (centru-dreapta), este supus presiunilor pentru a se retrage. El a obţinut cu greu un vot de încredere în Partidul Conservator în iunie, pe fondul criticilor privind organizarea unor petreceri în birouri guvernamentale, în timpul pandemiei, prin încălcarea regulilor antiepidemice.

În ultimele zile, presiunile s-au intensificat, în condiţiile în care Boris Johnson este acuzat că l-a promovat pe deputatul Chris Pincher în funcţia de adjunct al grupului parlamentar conservator, deşi acesta este vizat de o anchetă privind presupuse agresiuni sexuale.

În acest context, ministrul Sănătăţii, Sajid Javid, şi cel de Finanţe, Rishi Sunak, şi-au anunţat marţi seară demisiile, generând presiuni suplimentare asupra premierului Boris Johnson.

Exit mobile version