Cu Putin ca președinte dinastic, Mama Rusia se pregătește să își bată mai des copiii

Acum un an, când lumea intra în izolare și în nemișcare din cauza pandemiei de coronavirus, oamenii Kremlinului se îndreptau cu pași grăbiți spre Curtea Constituțională a Federației Ruse, după ce, timp de două luni de zile, prin Duma de Stat și prin alte pârghii de control și de influență, trecuseră o inițiativă istorică de modificare a Constituției.

Vladimir Putin a dorit condiții legale pentru a candida din nou la funcția de președinte al Rusiei, după expirarea mandatului curent, în 2024. Dorința îi fu împlinită o dată cu decizia Curții Constituționale din 16 martie 2020, iar calea spre un nou mandat ca președinte al țării îi este acum complet deschisă.

Dacă totul va fi bine pentru el până în 2024, dar mai ales în acel an electoral și ulterior, Putin al Rusiei ar putea rămâne la putere până în 2036, când ar împlini 83 de ani. Președinte pe viață, cum ar veni.

Putin, îmbătrânit și înconjurat de propria-i otravă

Presupunând că ar învinge orice voință contrară în 2024, cât de mobil va fi Putin în următorul său mandat de președinte al Rusiei? Câți dintre cei care îi stau acum alături vor mai fi în funcții ori în stare să susțină regimul? Dacă nu vor reuși să se mențină la „standarde”, vor primi același tratament ca și Yushenkov, Shchekochikhin, Litvinenko, Politkovskaya, Estemirova, Magnitsky, Markelov, Baburova, Berezovsky, Nemtsov, Voronenko, Skripal, Navalnîi sau alții care s-au opus la un moment dat Kremlinului? Ce compromisuri sau operații misterioase ar putea să își facă întregul aparat de control și opresiune pentru ca să își mențină agilitatea pe plan intern și asertivitatea pe plan extern? Ce generație fierbe în spatele bătrânilor KGB-iști care conduc Rusia ca pe o organizație militară, dar pe care au delapidat-o?

De-ar fi doar estetică, problema Rusiei ar avea soluție. Realitatea este că oricât de mare ar fi influența, solidaritatea și unitatea sistemului, există crăpături. Siloviki, oamenii care provin din structurile de forță ex-sovietice și care au călărit valul puterii împreună cu Putin în ultimii 20 de ani, au prea multă putere și îi sufocă pe cei care provin din aripa civilă. Chiar dacă sunt de acord cu linia lui Putin în raporturile cu restul lumii, civilii regimului ar vrea să facă altfel lucrurile pentru Mama Rusia, pe plan intern. Cu fiecare deviaționist de la linia „patriotică” sau cu fiecare opozant al regimului care a ajuns în pușcărie ori chiar pe lumea cealaltă prematur, s-a văzut că siloviki nu lasă loc altora. Listele de parlamentari pentru septembrie 2021 vor fi atent verificate.

Cei mai loiali și folositori colaboratori ai lui Putin au, în majoritate, aceeași vârstă ca și președintele Rusiei. Pentru oricare dintre membrii acestei caste, încă 15 ani de acum înainte cu aceeași echipă ar părea cea mai bună opțiune. Totuși, de-ar fi comandanți pe viață ai structurilor de forță și șefi peste puterile judecătorească, executivă sau legislativă, siloviki nu vor putea rezolva dilema succesiunii. Deznodământul unei prăbușiri a sistemului clădit pe frică este inevitabil.

Război afară, neliniști în țară

După creșterea economică bazată pe exportul de hidrocarburi și detenta de acum mai bine de zece ani, Rusia este la apogeul capacității operaționale. Are trupe și activități în multiple teatre de război, departe de granițele sale. Provoacă frecvent forțe armate din țări membre ale NATO. Exportator temporar de instabilitate prin acțiuni clandestine și printr-o abilă diplomație care pune mereu la încercare capacitatea de reacție și unitatea euro-atlantică, Kremlinul are propriile temeri acasă. Lipsită de suport internațional relevant și clădită pe o ideologie discutabilă, cu moralitate îndoielnică, Rusia putinistă nu poate menține același nivel de angajare acasă și peste hotare.

Pentru că populația proprie este înstrăinată, sărăcită și fără speranțe, strivirea societății civile are efecte contrare regimului. În februarie 2021, 65% din cetățenii Rusiei aprobau politica lui Putin, în timp ce 34% nu erau de acord cu ea. Susținerea populară pentru Putin a revenit la cifrele din 2005 sau din 2012-2013. La fiecare șapte ani, o criză de securitate a avut Kremlinul în prim-plan. După fiecare minim, a urmat ceva spectaculos: războiul din Cecenia, războiul din Georgia, războiul din Ucraina și anexarea Crimeii. Ce urmează?

Rețeta a funcționat pentru Putin înainte de fiecare bătălie politică. Vladimir Putin a luat mandat după mandat pe valul războaielor și al amenințărilor cultivate permanent. Populației i s-a spus mereu că un dușman așteaptă să dea lovitura de grație Mamei Rusia și că patrioții crescuți în gloria Armatei Roșii, a sovietelor și a KGB-ului sunt singurii în măsură să apere țara de inamicii ei externi. Pentru a justifica excesele de orice fel, Kremlinul a pictat opoziția din țară în culorile trădătorilor care sunt instrumente ale imperialismului străin.

Putin și regimul său devin mai brutali, o dată cu trecerea timpului

Tot ceea ce siloviki nu vor putea controla, tot ceea ce respiră, gândește și se hrănește în afara Kremlinului va lovi la un moment dat acest sistem corupt. Am văzut testarea apelor în ianuarie 2021, când regimul și-a scos la încălzire trupele, iar opoziția tinerii. Relatările unor martori din teren, redate de presa internațională sau postate pe social-media, au consemnat măsuri excesive, brutale, din intervențiile forțelor de ordine împotriva demonstranților anti-regim. Într-atât de mulți protestatari au fost săltați pe durata recentelor manifestații pro-Navalnîi, încât în anumite regiuni toate locurile de arest preventiv au fost ocupate, iar cei care nu au mai încăput au fost ținuți în camioane sau alte mașini ale forțelor de ordine, pe lângă unitățile de poliție. Abuzuri, la grămadă. Populația, înrăită. Vestul lumii, preocupat.

Alegerile parlamentare din septembrie 2021 vor fi următorul test înaintea celui major din 2024. Orice se mai poate petrece între aceste borne, ca și dincolo de toamna anului curent, va aduce puțin câte puțin deznodământul mai aproape. Nemulțumirile față de aventurarea Rusiei în teatre și operații externe cresc în plan intern. Extinderea sancțiunilor la adresa regimului și efectele lor asupra economiei controlate de siloviki alimentează nemulțumirile pe plan intern. Încă un deceniu, cel puțin, cu Putin în vârful cleptocrației instalate la Kremlin este imaginea disperării pentru populația generală. Opoziția internă față de regim tinde să crească. Menținerea controlului de către siloviki asupra situației interne, de la Kaliningrad la Vladivostok, va fi testul suprem al felului în care Putin vrea să se agațe de putere. Aceasta este dilema eternă a Rusiei. Ca să conserve aliniamentele la care a ajuns peste hotare, Putin alege să oprime opoziția de acasă. La maximul puterii sale percepute în afara țării, Rusia are o susținere internă minimă pentru conducători.

Ambițiile lui Putin, înfrânte de natura umană a rușilor Vladimir Putin a forțat tot ceea ce a putut pentru un ideal cu care a crescut și întru care a fost educat. Ca ofițer al KGB, a rezonat la ideea de vigoare națională construită prin programe agresive de stimulare a natalității. A început în 2007, cu un program pe 10 ani în care, din surplusul de venituri încasate la bugetul federal de pe urma exporturilor de petrol și de gaze naturale, a alocat bani gheață pentru fiecare copil nou-născut.