- Grav lovit de coronavirus, Israelul a distribuit prima doză de vaccin anti-Covid la mai mult de 10 la sută din populație.
- Vaccinarea rapidă se datorează în mare parte sistemului de sănătate puternic digitalizat al Israelului și populație relativ mici a țării, de doar nouă milioane de locuitori.
- Milioane de palestinieni care trăiesc sub controlul Israelului în Cisiordania și Fâșia Gaza nu sunt incluși în procesul de vaccinare
Mai mult de 10 la sută din populația Israelului a primit o primă doză de vaccin anti-Covid, o rată care a depășit cu mult restul lumii, fapt ce contribuie totodată și la refacerea imaginii liderului țării, Benjamin Netanyahu, într-un moment critic, scrie The New York Times.
Campania de vaccinare a început în Israel pe 20 decembrie, În clasamentul țărilor cu cele mai multe vaccinuri efectuate, urmează Bahrain, micul regat din Golful Persic, cu 3,03 persoane vaccinate la suta de locuitori și Regatul Unit unde 1,18 persoane din 100 au primit vaccinul anti-Covid.
În schimb, mai puțin de 1% din populația Statelor Unite și doar mici părți din populația multor țări europene au primit o doză de vaccin până la sfârșitul anului 2020, potrivit datelor oferite de publicația Our World in Data.
Vaccinarea rapidă se datorează în mare parte faptului că Israelul are un sistem de sănătate puternic digitalizat, fiecare persoană de peste 18 ani fiind obligată să se înregistreze la una dintre cele patru agenții de asigurări naționale.
Un factor pozitiv în acest sens a fost și populația relativ mică a țării, de doar nouă milioane de locuitori, a declarat profesorul Ran Balicer, consilier al guvernului israelian cu privire la abordarea pandemiei.
Eforturi timpurii de achiziționare a vaccinului
Ministrul sănătății, Yuli Edelstein, a declarat într-un interviu acordat vineri, că Israelul a intrat în negocieri cu producătorii de medicamente foarte devreme. „Ne aflăm în fruntea cursei la nivel mondial datorită pregătirilor noastre timpurii”, a afirmat el.
În luna octombrie a anului trecut Israelul s-a confruntat cu un val de cazuri de coronavirus și de decese care, în raport cu mărimea populației, erau printre cele mai grave din întreaga lume. Țara era afectată atunci de conflicte politice interne, recomandări confuze și de lipsa încrederii publice în guvern.
După ce restricțiile impuse în toamnă au redus numărul cazurilor noi, în ultimele săptămâni acestea au ajuns la peste 5.000 pe zi, țara intrând într-o a treia perioadă de carantină, de data aceasta parțială. Până acum peste 420.000 de israelieni au fost infectați și 3.325 au murit.
Autoritățile israeliene nu au făcut public numărul exact de doze de vaccin pe care le-au primit până acum, și nici suma plătită pentru ele, spunând că acordurile sunt confidențiale. Dar chiar dacă s-ar dovedi că Israelul a plătit mai mult în comparație cu alte țări, a spus Edelstein, acest preț va fi meritat din plin, fie doar și pentru relansarea economiei naționale cu o săptămână mai devreme.
Israelul a prioritizat angajații din domeniul sănătății și persoanele cu vârsta de peste 60 de ani, majoritatea populației cu risc ridicat urmând să primească a doua doză de vaccin Pfizer-BioNTech până la sfârșitul lunii ianuarie. Zilnic în Israel sunt vaccinați aproximativ 150.000 de israelieni.
Implicarea lui Netanyahu în campania de vaccinare
Netanyahu, care este implicat în mai multe procese, fiind acuzat de mită, fraudă și încălcarea încrederii, a făcut din campania de vaccinare o misiune personală, asigurând achiziționarea a milioane de doze de la Pfizer, Moderna și de alte companii.
În martie vor avea loc alegeri în Israel, iar perspectiva unei reveniri rapide din criza de sănătate și economică generată de pandemie ar fi pentru Netanyahu și o modalitate de supraviețuire politică.
Prim-ministrul a câștigat laude pentru eforturile sale chiar și din partea unor critici ai săi mai vechi, după ce a fost acuzat de gestionarea defectuoasă a crizei anul trecut.
„Nu putem da vina pe Netanyahu pentru toate relele Israelului și apoi să ignorăm contribuția sa atunci când ceva merge bine”, scria săptămâna aceasta Gideon Levy, un editorialist al ziarului Haaretz.
Netanyahu a fost primul israelian care a fost vaccinat împotriva Covid-19 pe 19 decembrie, spunând că a vrut să dea un exemplu.
Joi, el a vizitat un centru de vaccinare din orașul Tira, din centrul Israelului, pentru a încuraja o participare mai mare la vaccinare în rândul minorității arabe din țară. Cetățenii arabi, care alcătuiesc o cincime din populația țării, au fost mai ezitanți decât alții în privința vaccinului.
„Am adus milioane de vaccinuri aici, mai mult decât orice altă țară din lume în raport cu populația sa”, a spus Netanyahu. „Vino și vaccinează-te!”, a cerut el în limba arabă.
Reprezentanții arabi declară că s-au confruntat cu multă dezinformare cu privire la vaccin în știrile arabe și pe rețelele de socializare. Dr. Samir Subhi, primarul orașului Umm al-Fahm, din regiunea Haifei, cu populație majoritar arabă, unde Netanyahu și Edelstein au făcut vineri o vizită, a declarat televiziunii israeliene că a trimis un mesaj vocal la 25.000 de cetățeni din zonă, îndemnând oamenii să se vaccineze și descriind lupta împotriva virusului ca fiind „sacră pentru toată lumea”.
Dată fiind opoziția inițială, s-a crezut că evreii ultraortodocși din Israel – comunitate care a fost lovită în mod deosebit de pandemie – vor rămâne până la final fideli atitudinii anti-vaccinare. Dar temerile acestea par să se fi disipat. După consultarea cu profesorul Balicer, rabinul Yitzchok Zilberstein, o autoritate ultra-ortodoxă în dreptul evreiesc, a publicat o hotărâre publică, în care spune că orice pericol reprezentat de vaccin este neglijabil în comparație cu pericolul reprezentat de virus. Mai multe personalități ale comunității au fost fotografiate în timp ce s-au vaccinat.
Cisiordania și Fâșia Gaza nu au fost incluse în procesul de vaccinare
Până în prezent, campania de inoculare a guvernului nu i-a inclus pe palestinienii din Cisiordania ocupată și din Fâșia Gaza, care nu au avut încă acces la nicio vaccinare, iar Autoritatea Palestiniană nu pare să o fi solicitat public. Experții juridici și activiștii pentru drepturile omului au declarat că Israelul este obligat să ofere palestinienilor vaccinuri.ț
Agenția Națiunilor Unite pentru afaceri umanitare pentru teritoriile ocupate a declarat săptămâna aceasta că Autoritatea Palestiniană a solicitat sprijin financiar din partea sistemului global de partajare a vaccinurilor, Covax, și a lucrat cu organizațiile internaționale în domeniul logisticii.
Edelstein a spus că prima obligație a guvernului este față de propriii cetățeni, dar este în interesul Israelului să ajute la suprimarea infecției în rândul palestinienilor.